Get Adobe Flash player

adrian

Timbre şi plicuri

Adrian CRÂNGANU

Cred că cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată la lecţiile în care mi s-a predat altruismul a fost Ion Chichere. Poetul Ion Chichere, cel care mi-a trecut pentru prima dată numele în catalogul acelora care veneau la Cenaclul „Semenicul”, pe vremuri o şcoală de literatură. Singur n-aş fi îndrăznit niciodată să merg acolo; nu mă simţeam în stare să-i am colegi pe aceia ale căror nume le citisem prin ziare ori pe coperta vreunei cărţi. Eu eram foarte tânăr pe atunci, iar el era mai copt decât mine cu vreo şase ani, dacă nu mă înşel. N-am de ce să mă ascund după deget, ne-am cunoscut într-o seară, într-un bar, fiindcă nici eu, nici el nu eram uşă de biserică. Ne-am împrietenit pe loc, iar la despărţire mi-a dăruit una dintre poeziile pe care avea obiceiul să le scrie pe şerveţele, între două pahare de votcă sau de rom, şi pentru care devenise celebru în oraş. După o săptămână m-a dus în cenaclu, iar după 12 ani, la editură, cu primul meu roman. Continuă să citești

Cu anticipaţie, despre comasate

Adrian CRÂNGANU

Am crescut într-un bloc în care nu existau secrete. Avea 7 etaje şi 34 de apartamente, şi cred că mai mult de jumătate dintre ele aveau uşa la intrare deschisă de dimineaţa, de la 8, până seara, aproape de 10, dacă nu chiar până mai târziu. La noi intra oricine şi oricând voia, fără să sune sau să bată la uşă. Apăsa clanţa, simplu şi firesc, şi se simţea în bucătăria noastră ca în propria casă. Iar mie, ani întregi, ăsta mi s-a părut cel mai normal lucru din lume. Cele mai multe erau femei, cele care ne treceau pragul, şi veneau la mama ba după o cană de zahăr sau una de ulei, ba după o ceapă ori o căpăţână de usturoi ori un ou, câteodată aduceau vreo farfurie cu gogoşi ori clătite calde, iar uneori veneau pur şi simplu să vadă ce a făcut ea de mâncare şi nu se sfiau chiar să guste cu lingura, direct din oala aflată pe foc. Pe mine aproape că nici nu mă băgau în seamă. Eu pe ele, însă, da. Continuă să citești

Traducere