Sprijin pentru micii producători agricoli


În baza noilor reglementări legale, Certificatele de producător se schimbă, începând cu acest an, în Atestate de producător, care vor fi emise de către Biroul Agricol din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş. În ultima şedinţă, desfăşurată la sfârşitul lunii trecute, consilierii locali au aprobat emiterea acestor atestate de producător la acelaşi preţ ca şi în 2014, neaplicându-se nicio majorare. Mai mult – a spus primarul Marcel Vela –, pentru producătorii care vând în piaţă produse agricole pe care le obţin din grădinile proprii, de pe spaţiile din apropierea caselor, pe care fac legumicultură, se aplică o reducere substanţială, pentru cetăţenii care obţin produse de pe terenuri mai mici de 500 mp suma să fie micşorată de la 80 de lei, la 50 de lei.

„În acest mod, vrem să încurajăm şi să venim în sprijinul celor care vând pe piaţă produse bio, produse agricole obţinute în propriile grădini, ajutându-i chiar, în perspectivă, dacă vor să se extindă, dacă vor să înfiinţeze ferme legumicole sau alte spaţii agricole pe care vor să dezvolte diferite afaceri în acest domeniu, prin anumite măsuri pe care Consiliul local deja le-a luat, în zona agricolă din Caransebeş. În acest sens, au fost stabilite anumite parcele pentru ferme zootehnice, agricole, pe terenurile limitrofe Centurii de ocolire, în Păşunea publică, proprietate privată a municipiului”, a declarat primarul Marcel Vela.

Mădălina DOMAN