Sportivii caransebeşeni, la Naţionalele de Atletism


La sfârşitul săptămânii trecute, timp de două zile, Complexul sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti a fost gazda Campionatelor Naţionale de Atletism în Sală pentru Seniori. Din judeţul Caraş-Severin au participat patru sportivi, care au obţinut unele rezultate notabile.

Astfel, atleta Iuliana Popescu, care are dublă legitimare – CSM Reşiţa şi CS „Olimpia” Bucureşti -, a cucerit medalia de argint în proba de 800 de metri, cu timpul de 2 minute, 6 secunde şi 80 sutimi, dar şi medalia de bronz în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 4 minute, 21 secunde şi 50 sutimi.

Liliana Danci, în vârstă de 19 ani, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Caransebeş şi CSM Reşiţa, a concurat în proba de 3.000 de metri, atât la categoria „Tineret”, unde a obţinut locul VI, cât şi la „Senioare”, unde a ocupat locul VII, realizând totodată şi un nou record personal, cu timpul de 9 minute şi 48 secunde.

De asemenea, caransebeşeanul Călin Dragomir, care este legitimat la CS „Olimpia” Bucureşti, a reuşit un nou record personal în sală, în proba de 400 de metri, cu timpul de 51 secunde şi 86 sutimi, dar şi o medalie de argint cu ştafeta de 4×2 tururi.

În fine, Marius Durle, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Caransebeş, a ocupat locul 39 în proba de 400 metri.

De menţionat şi faptul că, la această ediţie a Campionatelor Naţionale de Atletism în Sală pentru Seniori, au participat un număr de 280 de atleţi, de la 97 de cluburi, 179 la masculin şi 101 la feminin.

Liviu DINU