Situaţiile de Urgenţă, în şedinţă


Zilele trecute, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Caraş-Severin s-a reunit în şedinţă la sediul Palatului Administrativ din Reşiţa. Primul punct pe ordinea de zi a fost aducerea la cunoştinţa membrilor Comitetului, a planului de măsuri elaborat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”, pentru remedierea situaţiei de gestionare a deşeurilor, după cum s-a stabilit în cadrul unei şedinţe anterioare.

Cum în ultima perioadă s-a observat o intensificare a activităţii seismice în unele zone ale ţării, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” au adus în discuţie necesitatea actualizării planului de apărare în cazul producerii de cutremure şi alunecări de teren. Prin urmare, în perioada imediat următoare, instituţiile abilitate vor pune la punct un set de măsuri necesare pentru a interveni cu operativitate în cazul unui eventual seism, astfel încât să poată fi limitate pe cât posibil atât pierderile de vieţi omeneşti, cât şi pagubele materiale.

Ultimul subiect abordat în cadrul şedinţei s-a referit la stadiul pregătirilor pentru sezonul de iarnă. În ceea ce priveşte semnarea contractelor cu firmele de deszăpezire, pentru Secţia Drumuri Naţionale Orşova licitaţia este încheiată, iar în prima decadă a lunii noiembrie va fi finalizată şi cea pentru drumurile aflate în administrarea Secţiei Drumuri Naţionale Caransebeş. De asemenea, au fost finalizate procedurile pentru achiziţionarea de materiale antiderapante, ne-a informat Mihaela Badea, de la Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin.

Mădălina DOMAN