Get Adobe Flash player

Sistemul fortificat de la Porţile de Fier ale Transilvaniei, în anul 1865


Măreţia peisajului e unică, aşa cum unică e şi măreţia evenimentelor istorice pe care le evocă.
Situată pe culmea ce desparte Valea Bistrei de Valea Haţegului, Trecătoarea Poarta de Fier a Transilvaniei are o importanţă deosebită din punct de vedere strategic.
Dar, mai presus de toate, aici fiecare pumn de ţărână, fiecare piatră vorbesc despre trecutul măreţ al neamului.
Ne aflăm aici la izvoarele istoriei, aici unde, cum spunea Nicolae Iorga, „S-a hotărât acum două mii de ani care e limba pe care o vom vorbi-o, care e sufletul ce se va sălăşlui în trupul nostru tracic, care vor fi prietenii şi duşmăniile noastre faţă de multele neamuri ale lumii”.
Sunt drumuri de glorie şi legendă, cadru în care avea să se formeze mai târziu cea mai veche viaţă românească.
Dispozitivul de apărare de la Porţile de Fier ale Transilvaniei, din punct de vedere strategic, a fost pus mai târziu în legătură cu aliniamentele de apărare de la Dunăre şi cu cele intermediare.
Cunoscându-i importanţa tactică şi operativ-strategică, trecătoarea a stat mereu în atenţia teoreticienilor militari, care i-au dat atenţia cuvenită.
În urma Păcii de la Karlowitz (1699), a fost stabilită graniţa dintre Banat şi Ardeal. În 1738, în campania austro-turcă, principele Lobkowitz, înaintând cu trupele din Transilvania spre Caransebeş, a întărit cu şanţuri Strâmtoarea de la Porţile de Fier, lăsând acolo o comandă de 100 de oameni, dotaţi fiind cu cele necesare pentru apărare.
La fel au procedat şi austriecii, în acelaşi an, când se aflau în drum spre Transilvania. Cu acest prilej, o comandă formată din 1.000 de soldaţi au ocupat şanţurile amenajate în luna iunie 1738 din ordinul contelui Lobkowitz.
În perioada atât de frământată în evenimente militare, este necesară o dezvăluire a acestora, spre a aduce lumină în sistemul de apărare a Banatului în acel timp.
Din punct de vedere operativ-strategic, sistemul fortificat de la Porţile de Fier a constituit un avanpost al trupelor care se găseau dislocate pe linia principală de apărare de la Deva.
Sistemul defensiv de la Porţile de Fier ale Transilvaniei era menit să răspundă unui atac din două direcţii. În primul rând, Austria avea nevoie de Banat atât economic, dar mai ales militar, fapt ce a determinat-o să-l apere. Aici exista o dezvoltare continuă a economiei, în care ponderea cea mai mare o deţineau mineritul şi metalurgia.
În Munţii Banatului erau animale îngrăşate şi expediate în toate părţile imperiului. Totodată, linia ferată Caransebeş – Subcetate prin Trecătoarea Porţile de Fier înlesnea comerţul cu lemne, marmură şi alte produse. Or, interesele Curţii vieneze erau de a stoarce bogăţiile provinciei. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Ruskberg (azi Rusca Montană), Ruschitza, Ferdinand (azi Oţelu Roşu), Reşiţa, Bocşa şi Anina vor deveni însemnate pentru refacerea vistieriei imperiului.
Atacurile otomane venite dinspre Culoarul Timiş – Cerna, prin Lugoj şi Caransebeş, trebuiau zăgăzuite aici, la Porţile de Fier, spre a nu înainta spre Transilvania. De aceea subunităţile din apropiere au trimis patrule, pentru a ţine sub observare căile de acces.
Austriecii se bazau în mod special pe armamentul produs la Rusca Montană de către Karoly Maderspach, obligat de Curtea de la Viena să ajute Armata austriacă.
Tunurile produse la Rusca Montană erau de 4 funzi, deservite fiind de câte 7 soldaţi. Erau dotate cu 156 de ghiulele fabricate tot la Rusca Montană. Distanţa de tragere a unui asemenea tun era de 3.000 m.
Efectivele militare dislocate la Porţile de Fier ale Transilvaniei şi dotate cu muniţie şi armament necesar puteau să îndeplinească orice misiune de luptă.
Din coapsele timpului, trecătoarea a rămas şi astăzi drum străbun şi totuşi nou, asfaltat şi curat. Dealul Bucovei stă mărturie, ca o tainică prelungire în sufletul vremii, sub ochii Masivului Retezat.
Doinel PUIU-MĂRGINEANU

Traducere
Ultimele articole