Get Adobe Flash player

Simplu ca bună ziua

Adrian CRÂNGANU

Sunt ani de zile, cred, de când n-am mai văzut un film de la cap la coadă şi nici vreo emisiune întreagă, de orice fel ar fi fost ea. Nu doar că nu am timp, cu toate că şi asta contează la o adică, dar sunt sigur că dacă chiar aş vrea mi-aş rupe două ore din viaţă şi m-aş uita la ceea ce mă interesează. M-am obişnuit însă cu butonatul telecomenzii, şi chiar am ajuns să mut pe orice canal pe pipăite, fără s-o mai privesc. Şi, oricum, unele cifre s-au şters demult. Singurul lucru la care mă mai uit e fotbalul şi, uneori, dezbaterile în care guvernanţii sunt făcuţi praf şi nu se întâmplă nimic după aceea. Cât despre ştiri, le urmăresc doar pe cele pe scurt, de la început, şi cam atât. Pentru că rar se întâmplă ceva care să mă intereseze cu adevărat.

Cam aşa stau lucrurile cu mine. Câteva minute pe un canal, câteva pe altul, până când, plictisit, mă apuc ori de citit ceva, ori, cel mai adesea, de lucru. Au fost totuşi câteva seri în care am lăsat totul baltă şi nu m-am mişcat din faţa televizorului cu orele. Excepţiile s-au numit campania electorală, dezbaterile pe tema bugetului ori, mai nou, valul de arestări senzaţionale, care rade pur şi simplu orice alt subiect ivit în cale. Şi privesc la ceea ce au făcut mafioţii lui Sergiu Băhăian sau cei din Clanul Cordunenilor cu atât mai şocat cu cât eu am crescut într-un cartier în care erau doar doi golani, şi aceia, dacă mă gândesc acum, băieţi buni de pus la rană pe lângă ce văd că fac gangsterii din ziua de azi. Ucid cu un sadism care până acum eu ştiu că-i lipsea poporului român. Şi-mi place să cred că-i va lipsi şi în continuare, şi că asasinii au omorât doar din prostie. Şi ce-mi mai place mie să cred e că nu s-ar fi ajuns niciodată aici dacă Poliţia şi Justiţia şi-ar fi făcut datoria aşa cum trebuia, şi mai ales atunci când trebuia. Iar ideea asta n-o să mi-o scoată din cap nimeni. Punct!

Aşadar, descinderi cu mascaţi, cu elicoptere şi camere de luat vederi ca la Hollywood, sâmbătă şi duminică. Tămbălău cât cuprinde, declaraţii sforăitoare, imagini şi dezvăluiri de ţi se face părul măciucă. Numai că eu, după 20 de ani de presă, sunt probabil puţin mai altfel. Am învăţat, în toată vremea asta, să-mi mijesc ochii şi să văd dincolo de perdeaua de fum a întâmplării în sine. Şi, tot căutând un motiv pentru care toate astea s-au petrecut abia acum, şi nu în urmă cu două săptămâni, să zicem, fiindcă sunt convins că şi atunci, ca şi acum o lună, mafioţii ar fi putut fi arestaţi, am ajuns la concluzia că precis tot scandalul ăsta monstru maschează vreo năzbâtie a guvernului, care trebuie să se furişeze, tiptil, în vieţile nostre. Asta până când am dat cu ochii de o ştiricică de câteva rânduri, strecurată pe teletext, printre bombele de presă de sâmbătă şi duminică, în care se spunea că şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – adică DIICOT-ul cu mascaţii şi elicopterele -, Codruţ Olaru, a fost propus taman duminică pentru un nou mandat în fruntea instituţiei.

Ce simplu e totul! Noroc cu telecomanda, cu care pot muta pe orice canal pe pipăite, mai ales că unele cifre oricum s-au şters…

Traducere