Sărbătoarea cehilor, la Caransebeş


Sâmbătă, 19 mai, la Caransebeş a avut loc ediţia a III-a a Festivalului Corurilor Romano-Catolice din satele cehe. Deschiderea a fost făcută cu oficierea Sfintei Liturghii, la Biserica Romano-Catolică din Caransebeş, unde au slujit preoţii Vienamin Pălie, din Gârnic, Petre Stoianovici, din Băile Herculane, şi dr. Martin Neagu, din Caransebeş. La slujbă, pe lângă credincioşii din Caransebeş, au participat şi formaţiile artistice care au fost prezente la Festival, respectiv corurile din Gârnic, Băile Herculane, Eibenthal, Şumiţa, Orşova, Moldova Nouă, Sf. Elena, Zlatiţa şi corul-gazdă, al Bisericii Romano-Catolice din Caransebeş, dirijat de prof. Alexandra Avramescu, care au dat şi răspunsurile la Sfânta Liturghie. Toate formaţiile s-au prezentat bine, însă despre gazde putem spune că au fost la înălţime. Pe perioada cât au cântat, în biserica arhiplină s-a lăsat o linişte desăvârşită, asigurând toate condiţiile pentru o audiţie optimă, mulţi dintre participanţi înregistrând pe diferite aparate, inclusiv telefoane mobile, melodiile de o calitate interpretativă deosebită. De menţionat că, în cadrul Festivalului, atât la început, cât şi la sfârşit, a concertat o familie din Cehia, compusă din bunic – Karel Bohun, flaut şi voce, fiică – Lucie Skrhakova, orgă, şi nepot – Avit Skrhak, orgă.

Manifestarea a fost organizată de Parohia Romano-Catolică din Caransebeş – Pr. Dr. Martin Neagu, O.L.U.D.S.C.R. Caransebeş – preşedinte, Vladislav Veverca, şi U.D.S.C.R.-F.Z.C. Banat-Sud – preşedinte, prof. Francisc Draxel, ale căror eforturi au făcut ca Festivalul să se ridice la cele mai înalte cote, din toate punctele de vedere.

Ştefan ISAC