S-au scos la licitaţie lucrările de conectare la gaz a cartierelor Valea Cenchii, Teiuş şi Gară 1



După cum i-am mai informat pe cititorii noştri de-a lungul timpului, administraţia locală caransebeşeană are în vedere introducerea gazului în trei dintre cartierele municipiului, respectiv în Valea Cenchii, în Teiuş şi Gară, aceasta fiind o mai veche problemă cu care se confruntă locuitorii din aceste zone. Despre acest subiect am stat de vorbă recent cu administratorul public al municipiului, Florin Bogdea.
„Tocmai am scos la licitație lucrarea de conectare la gaz în zonele Teiuș, Gară și Valea Cenchii, e o procedură simplificată, în termen de 15 zile cei care doresc să execute această lucrare trebuie să se prezinte cu oferta, avem la dispoziție 20 de zile pentru verificarea dosarelor și atribuire, iar apoi sper ca în zece luni să reuşim să finalizăm toată lucrarea. Valoarea totală a contractului este de peste 2,1 milioane lei şi va fi realizată cu o firmă terţă, pentru că, practic, s-a semnat un contract cu cei de la Delgaz, aveam posibilitatea să facem cu Delgazul sau cu o altă firmă, care va câștiga licitația. Pentru a grăbi lucrurile, ne-am gândit să colaborăm cu o altă societate decât Delgaz, așa că așteptăm firmele interesate să se prezinte la licitație”, a spus city-managerul Florin Bogdea. (B. Naum)


Un gând despre “S-au scos la licitaţie lucrările de conectare la gaz a cartierelor Valea Cenchii, Teiuş şi Gară

Comentariile sunt închise.