S-a modificat programul la RAR. În bine!


Începând din această lună, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor Registrului Auto Român va fi modificat, o zi pe săptămână. Astfel, în fiecare zi de joi, clienții vor putea beneficia de serviciile RAR până la ora 20, măsură posibilă prin decalarea corespunzătoare a programului de lucru pentru o anumită parte a angajaților acestei instituţii.

„Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții care își respectă clienții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, a declarat George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român.

În prezent, în reprezentanțele RAR, programul cu publicul se desfășoară în intervalul orar 8-16, de luni până joi, respectiv 8-13.30 în zilele de vineri.

Obținerea unei programări pentru activitățile RAR este posibilă în două moduri: completând corect și complet toate datele din formularul pus la dispoziție pe pagina rarom.ro, sau apelând serviciul Call Center la numărul cu tarif normal 021-9672.

Mădălina DOMAN