Revelion cu Ilinca la Caransebeş


Pentru caransebeşenii care vor dori să întâmpine Noul An în aer liber, în Piaţa „General Ioan Drăgălina”, Primăria şi Casa de Cultură „George Suru” au pregătit anul acesta un spectacol de muzică modernă, precum şi tradiţionalul foc de artificii.

Programul artistic va debuta puţin după ora 22, cu un recital al Ansamblului „Doina Banatului”, împreună cu invitaţii săi, care va îmbina cântecul şi jocul, cu voia-bună. De la ora 23.10, pe scena de spectacole va urca Lambrino, care va susţine un concert extraordinar, după care, la miezul nopţii este programat discursul primarului municipiului, Felix Borcean, apoi cerul capitalei Ţării Gugulanilor va fi luminat de focul de artificii.

După trecerea a 20 de minute din noul an 2018, Ilinca va încălzi atmosfera din Parcul „General Ioan Dragalina”, iar la ora 1 sub platani vor răsuna acordurile Periniţei”.

Bianca METEŞ