Reuşim să schimbăm Timişul?


Recent, pe internet a fost demarată o campanie care urmăreşte să redea râului Timiş unicitatea de odinioară şi farmecul inconfundabil care l-a făcut cunoscut. Iniţiativa îi aparţine lui Răzvan Dragoș Cristescu, care a formulat o petiție, „Înlăturarea/modificarea stăvilarului de pe râul Timiș”, prin care atrage atenţia unor instituții – Apele Române, Primăria Caransebeș, Direcția Națională de Drumuri și Poduri –, în vederea înlăturării  sau modificării minibarajului de sub podul de cale ferată, astfel încât să fie refăcută continuitatea naturală a acestui curs de apă.

„Râul Timiș are caracteristici de râu montan/submontan chiar și la altitudini mai joase (Depresiunea Caransebeșului), datorită geografiei particulare a acestei regiuni. Râul Timiș suferă, în prezent, din cauza numeroaselor amenajări hidrotehnice ale principalilor săi afluenți. Acest baraj, situat sub podul de tren din localitatea Caransebeș şi «destinat» protecției malului/podului de eventuale viituri, nu are nici o utilitate în această privință (râul este controlat total prin amenajările hidrotehnice din amonte) și reprezintă un dezastru pentru fauna acvatică a râului, care nu mai poate realiza migrațiile de reproducere în amonte, fiind expusă braconajului sălbatic local”, scrie Răzvan Dragoş Cristescu în argumentarea solicitării sale.

Fostul primar al municipiului Caransebeş, Marcel Vela, s-a alăturat şi el acestei campanii, scriind pe pagina sa de Facebook: „Vă rog mult să vă implicați și voi, mi-ar face mare plăcere să știu că vă am alături. Fiecare semnătură adaugată acestei cauze în care eu cred ne ajută să fim mai aproape de schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Alăturați-vă și voi acestei campanii! Am semnat pentru că migrațiile scobarilor și ale altor specii de pește pentru depunerea icrelor în amonte sunt oprite de acest obstacol. Chiar dacă barajul este necesar pentru a proteja pilonii podului CFR, există soluții tehnice de rezolvare a migrației faunei piscicole (contra-canale, pasaje laterale etc.). Felicit inițiatorii acestui demers și sper că acum se vor sensibiliza și cei de la Administrația Bazinală Banat și SNCFR”.

Bogdan NAUM