Revenind din vacanţă, Clubul Impact Caransebeş, înfiinţat doar de o lună la Colegiul Naţional „C. D. Loga”, şi-a făcut bilanţul pentru 2014. A început în forţă, cu o campanie-mamut de colectare şi distribuire de cadouri pentru copiii din familii nevoiaşe şi, deşi campania de colectare nu a ţinut decât două zile, în ultima săptămână de şcoală din decembrie s-au realizat peste 200 de cadouri în cutii de pantofi, cutii care au ajuns la copiii de pe lungile liste oferite de instituţiile şi ONG-urile locale. Restul obiectelor – haine şi jucării – au fost donate Centrului de Voluntariat de pe lângă Episcopia Caransebeşului, pentru viitoarele campanii de donaţii în sprijinul familiilor nevoiaşe de la sate.
Cei 25 de liceeni înscrişi în club s-au mobilizat şi implicat trup şi suflet, având sprijin necondiţionat din întreaga şcoală, dar şi din afara ei, atât la colectarea în sine, cât şi în acţiunea de selectare şi împachetare.
Nici în timpul vacanţei ei nu au avut linişte, au schimbat idei, impresii pe grupul lor de discuţii de pe internet, au analizat fotografiile făcute, sutele de fotografii, şi au retrăit momentele din timpul campaniei. Aşa s-a lansat ideea unui bilanţ lunar ca un jurnal al Clubului, fiindcă imaginile nu ţin locul pe deplin cuvintelor şi sentimentelor, iar ceea ce au trăit ei într-o singură lună, precum şi perspectiva unor activităţi viitoare la fel de interesante merită să fie împărtăşite.
Blanca Urechiatu: „Cum aş putea începe? Cum voi putea să descriu acea fericire pe care am simţit-o încă de când m-am alăturat grupului? Încă de la început, toţi ceilalţi m-au acceptat cu căldură, m-au făcut să înţeleg că încă există persoane care vor să schimbe ceva, care vor să facă o faptă bună. Pot spune cu toată inima că proiectul «Shoebox» a fost cea mai înduioşătoare experienţă trăită de mine. Nu credeam niciodată ca există atâtea persoane care îşi doresc să ajute. Colectarea m-a emoţionat foarte tare, am realizat că în fiecare fiinţă umană există o parte bună, plină de căldură şi solidaritate. Au venit oameni cu zecile, poate chiar cu sutele, care au adus cadouri. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, cu ajutorul lor am putut aduce zâmbetul pe chipul celor care au primit cadourile. Zâmbetele copiilor mi-au mângâiat sufletul, mi-au conferit speranţă, mi-au făcut inima să radieze de împlinire şi fericire”.
Nicole Nechita: „Mă gândesc la un început posibil şi nu-mi vine… Imediat cum m-am alăturat Clubului Impact, m-am simţit cumva anume, «inclusă» cred ca poate fi cuvântul. Nu mi-a luat zile să mă acomodez, ci probabil doar câteva minute. Când eu mă alăturasem grupului, campania «Shoebox» deja începuse. Cu zile în urmă, veniseră copii pentru a ne informa despre aceasta şi eram plăcut surprinsă, văzând oameni care vor să ajute, să aducă zâmbete pe feţele acelor suflete frumoase şi inocente, lipsite de putere. Desigur că noi, pe cont propriu, nu am fi reuşit nimic, dar împreună ne-am îndeplinit dorinţa, cel puţin a mea, de a zări fericire în jur. Zilele de colectare m-au uluit, m-au făcut să-mi schimb cumva părerea despre majoritatea oamenilor pe care îi încadram în categoria celor egoişti şi lipsiţi de dorinţa de a oferi o mână de ajutor, o oricât de mică speranţă. Atmosfera din sălile de colectare şi împachetare era fascinantă şi, chit că eram afară sau înăuntru, tot căldură simţeam, simţeam că puteam fi eu, cea naturală. Şi mai pot spune că în câteva zile mi-a trecut teama de aparatele foto, de pozele făcute când mă aşteptam mai puţin, în care, desigur, ies îngrozitor, dar nu numai eu, la fel şi toţi ceilalţi, iar asta s-a întâmplat doar mulţumită fotografilor ce nu uită în nicio zi aparatul acasă. În acest fel, mă obişnuiesc cu mine şi mă accept aşa cum sunt. Dar experienţa cea mai valoroasă, chiar dacă a fost dură pentru ei, nu a fost munca de furnicar din sălile liceului, între grămezi de jucării şi haine de toate mărimile şi culorile, chiar dacă ea a fost istovitoare la un moment-dat. Nu i-am văzut nicio clipă încruntaţi, erau cu zâmbetul pe buze, preocupaţi de ceea ce au de făcut, dornici să facă şi altceva decât să stea acasă pe internet. În timp ce alegeau hainele şi jucăriile pentru un nume de pe o listă, încercau să îşi închipuie cum arată acei copii, cine sunt cu adevărat «beneficiarii» campaniei, cum i-a numit cineva la un moment-dat. Și ar fi rămas un simplu exerciţiu de imaginaţie, dacă unii dintre membrii Clubului nu ar fi participat direct la distribuirea pachetelor. Ei au intrat într-o altfel lume, paralelă cu a lor”.
Blanca Urechiatu: „Ţin să amintesc de o experienţă în urma căreia pot să spun că am rămas uimită. Noi, cei din Grupul Impact, eram la Centrul de Plasament din localitatea noastră, iar în clipa în care am coborât din maşină, o fată de vreo 16 ani a venit la mine şi m-a îmbrăţişat, spunându-mi că ne mulţumeşte şi că ne urează sărbători fericite. Am fost şocată şi plăcut surprinsă, şi mi-am stăpânit cu greu lacrimile. Mă bucur nespus de mult că am avut privilegiul de a-i ajuta pe cei care au nevoie, pe cei care nu au avut norocul de a duce o viaţă uşoară, ci trebuie să lupte pentru ea. Sunt ferm convinsă ca acest proiect, dar şi proiectele sociale viitoare ale Clubului îi vor face şi pe ceilalţi, tineri şi adulţi, să observe că se poate, că putem ajuta… Este nevoie doar de voinţă. Nu am reuşit să povestesc tot, dar e o mare parte din ceea ce îmi doream să vă spun. Acest proiect mi-a atins fiecare particică din suflet, m-a sensibilizat şi m-a făcut să privesc viaţa dintr-o altă perspectivă. De acum înainte o să observ fiecare om care are nevoie de ajutor şi voi încerca să-l sprijin după puterile mele, măcar cu o vorbă bună, cât de puţin, dar îl voi ajuta”.
Nicole Nechita: „Însă nu toate experienţele de aici au fost unele plăcute. Am avut parte şi de realitatea crudă, pe care mulţi nu vor să o înţeleagă, de urmările sărăciei, ale nenorocului sau nepăsării societăţii sau a unor părinţi care nu ar merita să se numească aşa. La prima distribuire, am întâlnit micuţii asistaţi de Asociaţia «Ajutorul Copiilor» din Caransebeş, care au probleme reale, la care eu nici nu m-aş fi gândit. Am avut acum prilejul să realizez, în sfârşit, că lipsa telefoanelor de ultimă generaţie, a maşinilor luxoase, a hainelor scumpe şi a altor «greutăţi», cum tinerii le numesc, nu sunt probleme adevărate, ci doar banalităţi şi mofturi. Atunci am văzut pentru prima dată în viaţa mea cum se mănâncă o ciocolată cu tot sufletul, nu doar cu guriţa, şi că un banal caiet poate fi un cadou extraordinar. Pentru mine, campania «Shoebox» reprezintă un semnal de alarmă, un semnal să mă trezesc la realitate, care-mi spune să apreciez mai mult ceea ce am, precum şi micile daruri ce mi se oferă, în special cele care nu costă nimic, un zâmbet, o vorbă bună, o îmbrăţişare”.
Ionela Moţi: „Eram la ultima noastră «distribuire», la Casa de Copii din Zăgujeni. Mă încărcasem de emoţii pe care nu le mai simţisem până atunci, deşi eu, personal, am fost prezentă la toate distribuirile. Inima îmi bătea cu putere. Încercam să mă stăpânesc, dar totul era în zadar. Numai cu inima poţi vedea cu adevărat ceea ce este invizibil pentru ochi. Atunci am înţeles că aceşti copii nu au nevoie de jucării, ci de părinţi care să-i iubească şi să-i ocrotească. Părinţii sunt îngeri trimişi pe pământ pentru a ne ajuta să trecem mai uşor peste greutăţile vieţii. Mi-am dat seama că mofturile noastre, de exemplu «iphone 6» şi toată tehnologia asta de ultimul tip, nu valorează nimic, absolut nimic. Cu banii pentru un astfel de telefon ei pot mânca pe o lungă durată de timp. Atunci m-am hotărât că nu îmi mai doresc atât de tare toate aceste lucruri materiale. Am plecat acasă tristă, dar şi bucuroasă în acelaşi timp, pentru că am o soră minunată şi părinţi iubitori, care fac totul pentru noi. Familia este adevărata comoară!”.
Ca un adevărat purtător de cuvânt al echipei, Nicole a strâns frânturi din impresiile tuturor şi a tras concluzii: „Am învăţat să apreciem ce avem, să lucrăm în echipă, am făcut cunoştinţă cu diferite situaţii şi oameni. Din această campanie am învăţat să dăruim, am realizat că gesturile mici şi iniţiativa generează nu neaparat bunuri materiale, ci şi stări sufleteşti. Am ajuns să vedem realitatea cu alţi ochi, să ne acceptam pe noi înşine, să credem în noi şi în spiritul echipei”.
Într-adevăr, au învăţat multe din această activitate: de la idee la planificare, de la dezordine la organizare, de la „e bine şi aşa” la lucrul bine făcut, de la munca individuală la munca în echipă, de la rolul fiecăruia într-o echipă până la coeziunea echipei.
Aşadar, Clubul Impact, după doar o lună de funcţionare, în care membrii săi abia s-au cunoscut şi au început să formeze o echipă, a tras linie la finalului lui 2014, bifând în agendă un proiect cu impact atât în comunitate, cât mai ales cu impact asupra lor.
Ce urmează? Ideile au început să zboare mai întâi virtual, apoi se vor discuta la întâlnirile săptămânale. Se caută campanii umanitare cărora să li se alăture, doresc acţiune, vor să iasă în faţă şi să spună comunităţii că ei sunt altfel şi că sunt gata să demonstreze asta. Andrei, la început singurul băiat din grup, dar şi iniţiatorul şi sufletul campaniei „Shoebox”, a găsit deja o nouă provocare: Campania „Dopuri… pentru o cauză”.
Andrei Grigorescu: „Campania se derulează din 2012, deja a fost ajutată o persoană cu handicap, şi acum se află într-o nouă etapă de colectare de capace de plastic (capace şi dopuri tari, de la pet-uri de 0,5-2,5 litri, capace de la cutii de lapte, suc natural etc.). Acestea vor fi duse la un centru de colectare şi banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unor scaune cu rotile speciale (acum este nevoie de unul cu suport pentru cap, pentru o fată de 17 ani care suferă de mai multe afecţiuni, printre care hidrocefalie şi tetrapareză). Ceea ce ne-a convins să ajutăm este solidaritatea oamenilor din întreaga ţară, pe lângă ineditul acţiunii în sine, implicarea socială şi umanitară împletindu-se cu ecologia şi protecţia mediului. Dar cu amănunte despre această nouă campanie vom reveni. Mai întâi va trebui să facem un plan de acţiune, să promovăm campania în întreaga comunitate, nu doar la noi în şcoală. Un dop aparent neimportant poate face diferenţa dintre nimic şi tot!”.
O altă provocare a Clubului Impact Caransebeş este participarea în acest an calendaristic la concursurile Fundaţiei „Noi Orizonturi”, cu proiecte eligibile prin care tinerii şi-ar putea ajuta comunitatea. Vor fi evaluate câteva zeci de proiecte din sfera ecologică, socială, culturală, advocacy, de antreprenoriat social, propuneri ale noilor Cluburi Impact din întreaga ţară, deci aceşti tineri trebuie să înveţe să scrie un proiect bun, complet, dezvoltat pe o idee inedită. Ştiu ce îi aşteaptă, săptămâni de frământări, de căutări, de cunoaştere, de învăţare, de muncă asupra lor înşişi şi asupra ideilor lor; nu se tem, însă, şi aşteaptă cu nerăbdare noile experienţe de educaţie nonformală.
Mihaela PRAL
