Proiecte europene în valoare de peste 1 miliard de euro în Regiunea Vest



Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest s-a întrunit în data de 5 februarie la Deva, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, pentru a discuta despre investițiile cu finanțare europeană din Regiunea Vest, viitoarea perioadă de programare 2021-2027 și ce va aduce ea nou, precum și alte subiecte de interes.
Astfel, membrii CDR Vest au analizat stadiul implementării Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. În Regiunea Vest au fost contractate sau se află în curs de contractare 557 de proiecte, în valoare totală de 1,06 miliarde de euro, din care 807 milioane de euro finanțare nerambursabilă, se arată într-un comunicat al instituţiei.
De asemenea, membrii CDR Vest au fost informați cu privire la aprobarea de către Guvern a supracontractării tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe Axele prioritare 3 (3.1.C) – Eficiență energetică-Iluminat public, 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ, 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.
Decizia supracontractării vine ca urmare a demersurilor realizate prin Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG). La nivelul Regiunii Vest, acest lucru înseamnă că vor putea fi supracontractate în total 90 de proiecte care se aflau în rezervă, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 223,80 milioane de euro. Ele urmează să continue procesul de evaluare și selecție în vederea contractării.
Supracontractarea va conduce la creșterea valorii proiectelor contractate în Regiunea Vest, care va ajunge la 1,13 miliarde de euro – fonduri europene nerambursabile și o rată de contractare de 176,04%, ținând cont de alocarea financiară a regiunii – 643,65 milioane de euro fonduri nerambursabile (FEDR și buget de stat). În total, Regiunea Vest va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri în valoare de aproape 500 de milioane de euro, în plus față de alocarea financiară inițială.
În ședința de săptămâna trecută, reprezentanții Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest au fost informați totodată cu privire la stadiul activităților de planificare la nivel regional pentru perioada de programare 2021-2027, se mai arată în comunicat.
De asemenea, în cadrul ședinței, membrii CDR Vest au adoptat mai multe hotărâri: au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest pentru anul 2020 și au avizat bugetul multianual pentru anii 2020-2022, au aprobat cuantumul contribuțiilor Consiliilor județene din Regiunea Vest la Fondul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest și cuantumul contribuțiilor pentru funcționarea Birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră Timișoara și Oradea pentru 2020.
Totodată, au fost actualizate organigrama multianuală pentru 2020-2022 și Regulamentul de Organizare și Funcționare al ADR Vest.
Un alt punct pe ordinea de zi a vizat aprobarea Raportului de activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și a Raportului de activitate al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest pentru anul 2019.
În document se mai precizează că Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest este organismul regional deliberativ care coordonează politica de dezvoltare regională la nivelul regiunii şi, implicit, activitatea ADR Vest.
CDR Vest are 16 membri, fiind alcătuit din preşedinţii Consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de Consilii locale – municipale, orăşeneşti şi comunale, din fiecare judeţ al regiunii.
Mădălina DOMAN