Primăria plăteşte restanţele Guvernului


În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu, aleşii caransebeşeni au aprobat hotărârea privind rectificarea bugetului local, ceea ce înseamnă şi acordarea, din bugetul propriu, a sumei de 280.000 de lei, ceea ce reprezintă cota pe luna septembrie a indemnizaţiilor datorate persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora, deoarece de la nivel central nu s-au primit aceşti bani. Este vorba despre 190 de indemnizați și 71 de asistenți, care, conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, trec printr-o situație foarte dificilă.

Banii de la Ministerul de Finanțe vin foarte greu, deși Primăria Caransebeș a fost printre puținele care au alocat, încă de la începutul anului, cota de 10 la sută pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap și asistenții acestora. Restanța pe septembrie se plăteşte chiar în aceste zile, iar până la sfârşitul lunii decembrie se vor achita toți banii, pentru că, din câte știu, și celelalte sume restante vor sosi în perioada imediat următoare”, a mai spus edilul. (B. Meteş)