Primăria Constantin Daicoviciu, în dialog cu cetăţenii


Aşa cum i-a obişnuit, în ultimii ani, pe locuitorii comunei, conducerea Primăriei Constantin Daicoviciu organizează în această perioadă o serie de şedinţe cetăţeneşti. Astfel, duminică, 12 februarie, întâlnirile au avut loc cu oamenii din satele Zăgujeni şi Prisaca, în 19 februarie vor avea loc discuţii cu cetăţenii din Mâtnicu Mare şi Căvăran, iar în 26 februarie cu cei din Maciova, Peştere şi cu cei care locuiesc pe Str. Muzicanţilor din satul Maciova.

Pe ordinea de zi a întâlnirilor figurează informări privind accesarea fondurilor europene pentru fermieri, realizările din anul 2016 şi obiectivele administraţiei locale pentru anul în curs, prezentarea impozitelor şi taxelor locale valabile în 2017, probleme de fond funciar, precum şi informări referitoare la implementarea proiectului de gestionare a deşeurilor menajere şi a tarifelor pentru gunoi, ne-a spus primarul comunei, Daniel Boambeş. (M. Doman)