Prefectul Cristian Gâfu trimite controlul la spitalul din Caransebeş 1


Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia, printre altele, a vorbit şi despre recenta revocare, prin Ordin de ministru, a managerului Adrian Cican de la conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş.
Cristian Gâfu a declarat că această schimbare nu s-a făcut fără o analiză anterioară propunerii trimise către Ministerul Sănătăţii, de care el a avut cunoştinţă. „Din păcate, am fost nevoit să susţin această analiză, deoarece cauzele care au dus la această revocare sunt reale. Datorită faptului că, după schimbarea lui Adrian Cican, primarul municipiului Caransebeş desfăşoară o activitate, din păcate nejustificată din punctul meu de vedere, de susţinere a managerului, mă văd nevoit să spun câteva lucruri. În data de 11 octombrie 2019, prin Dispoziţia 740, dl Cican a fost numit manager interimar, pe o perioadă de maximum şase luni. În data de 2 decembrie, a fost aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, prin Dispoziţia 830 a primarului municipiului Caransebeş. În regulament, spune undeva că se constituie comisia, că se depun dosarele… După aceea, tot în decembrie, s-a emis o altă Dispoziţie, prin care se prelungeşte cu încă şase luni mandatul managerului, deşi mai erau doar patru luni de prelungire, dar toată lumea a vrut ca acolo activitatea să meargă. Eu nu-l înţeleg pe dl Felix Borcean, de ce vine şi face scandal că managerul a fost schimbat, când dânsul nu a creat premisele necesare ocupării postului prin concurs, respectiv să-l titularizeze pe dl Cican, pentru că nu l-a împiedicat nimeni. A avut o Dispoziţie, a avut-o pe a doua, stricto sensu, în luna aprilie, dacă ne luăm după Dispoziţia dânsului, expira posibilitatea ocupării funcţiei pe perioadă determinată şi tot dânsul ar fi trebuit să numească atunci o altă persoană, pentru că nu a făcut procedura de concurs. Nu poate să vină şi să spună că am fost în criza epidemiologică, pentru că a avut lunile decembrie, ianuarie, februarie, de-abia din 14 sau 15 martie avem Starea de urgenţă. Până atunci, dânsul avea posibilitatea şi obligaţia legală de a organiza concursul. Faptul că nu l-a organizat nu e vina Ministerului Sănătăţii şi nici că l-a schimbat acum din funcţie şi a pus alt manager. Dânsul să înveţe că în administraţie sunt termene şi legi care trebuie respectate, şi abia după aceea să atace alte instituţii… Eu sunt prefectul judeţului, am în coordonare instituţiile deconcentrate, şi nu pot să stau pasiv atunci când aceste instituţii care îşi fac treaba sunt atacate”, a spus Cristian Gâfu.
Referitor la persoanele care au fost numite în locul celor revocate, prefectul judeţului a afirmat că noul manager, Călin Grozăvescu, a mai ocupat aceeaşi funcţie în timpul mandatului lui Felix Borcean.
Prefectul a mai vorbit şi despre reţeaua de oxigen medical de la spital, afirmând că, deşi a fost inaugurată în data de 28 aprilie ea nu este funcţională. „Am vorbit şi săptămâna trecută, am vorbit şi ieri… Am primit şi eu invitaţie la inaugurare. Nu puteam să fiu prezent la inaugurarea a ceva ce nu este funcţional. La spitalul din Caransebeş s-a inaugurat ceva ce nu funcţionează”, a mai spus Cristian Gâfu.
În ceea ce priveşte RT PCR-ul inaugurat tot în 28 aprilie, Cristian Gâfu a afirmat că nici acesta nu funcţionează. În plus, în cazul aparatului e vorba despre obţinerea unor avize, Direcţia de Sănătate Publică trebuie să-l recepţioneze ca fiind activ în Caraş-Severin, să fie în evidenţa CJCI şi a ISU „Semenic” pentru a se putea comanda la nivel naţional tot ce este necesar pentru funcţionarea sa, şi, înainte de a fi dat în funcţiune în mod oficial, trebuie făcute un număr de minimum zece teste, efectuate dublu, pentru confirmarea rezultatelor.
„Având în vedere toate aceste neclarităţi, dar şi alte sesizări primite, despre care nu am vorbit, am dispus efectuarea unui control la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, care va avea loc săptămâna viitoare”, a mai spus Cristian Gâfu.
Sonia BERGER


Un gând despre “Prefectul Cristian Gâfu trimite controlul la spitalul din Caransebeş

Comentariile sunt închise.