Pictură, o plăcere a Nelei Irimia


Galeria de Artă ,,Corneliu Baba”, de la parterul Casei Municipale de Cultură ,,George Suru” din Caransebeş, a găzduit recent un nou eveniment adresat, în special, iubitorilor de artă şi de frumos. Aici a avut loc, sub genericul ,,Primăvara plină de culoare”, vernisajul expoziţiei de pictură în ulei, aparţinând artistului plastic Nela Irimia.

La eveniment au fost prezenţi, pe lângă oficialităţile locale din urbea de pe Timiş şi Sebeş, şi o serie de personalităţi din domeniul artei, şi nu numai. Expoziţia personală cuprinde un număr de 27 de lucrări în ulei, reprezentând peisaje şi flori, pictate în stilul clasic. Tot cu acest prilej, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare derulate în ultima perioadă, la Galeria de Artă ,,Corneliu Baba” a fost inaugurat un spaţiu expoziţional suplimentar.

Nela Irimia pictează de peste 30 de ani şi deţine în prezent un atelier de creaţie în localitatea Zăgujeni. În ultimii trei ani, lucrările sale în ulei au fost expuse la Caransebeş şi Timişoara. ,,Pictura reprezintă plăcere şi un mod util de relaxare”, a afirmat autoarea tablourilor.

Expoziţia, intitulată ,,Primăvara plină de culoare”, organizată la Galeria de Artă ,,Corneliu Baba” din municipiul Caransebeş, va rămâne deschisă publicului timp de două săptămâni şi poate fi vizitată zilnic în intervalul orar 9-17.

Liviu DINU