Peste 5.600 de apeluri 112 primite la Poliție, în primele șase luni ale anului



În perioada ianuarie-iunie, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, au fost efectuate 5.662 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, cu 12,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Dintre acestea, aproape 60%, respectiv 3.381 de apeluri, au fost efectuate din mediul urban, iar din mediul rural, inclusiv din trafic, au fost efectuate 2.281 de apeluri 112 în perioada de referință.
De asemenea, se constată faptul că cele mai multe apeluri pe zi din săptămână au fost efectuate sâmbăta și duminica, 33,1 și 33,7 apeluri în medie, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În ceea ce privește intervalul orar, cele mai multe apeluri 112 au fost înregistrate duminica, între orele 19.00-20.00, iar cel în care au fost primite cele mai multe apeluri de la persoane aflate în trafic este 10.00-11.00.
Referitor la natura sesizărilor, anul acesta, ca ponderi, majoritatea apelanților au sesizat accidente rutiere – 12,4%, stări conflictuale – 8,7%, agresiuni – 7,2%, furturi – 5,8%, amenințări – 5,6%, aceste genuri de sesizări reprezentând 56,7% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.
Totodată, de precizat este faptul că numărul apelurilor care nu s-au confirmat a scăzut cu peste 21%, iar aproape 37,5% dintre apelurile efectuate prin SNUAU 112 nu s-au confirmat, fiind aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
De asemenea, a scăzut cu peste 15% numărul apelurilor efectuate de persoane anonime, fiind efectuate 356 astfel de apeluri.
60 de apeluri au fost apeluri non-urgente.
De asemenea, au fost primite patru apeluri abuzive, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 12.000 de lei.
„Reamintim că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor! Apelați SNUAU 112 când aveți cu adevărat nevoie urgentă de intervenția personalului specializat!”, se mai specifică în comunicatul IPJ Caraș-Severin
Bianca METEȘ

Lasă un comentariu