Pensionarii se împrumută tot mai mult


În cadrul ultimei şedinţe a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin s-au discutat mai multe probleme, una dintre acestea vizând situaţia Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, respectiv cele de la Caransebeş, Oraviţa, Reşiţa, Oţelu Roşu şi Băile Herculane. Conform situaţiei prezentate la recenta întrunire a Comitetului, în cursul anului trecut CARP Caransebeş, care are 2.379 de membri, a avut un fond social cifrat la 1,8 milioane de lei, iar celor 1.207 persoane care s-au împrumutat li s-au acordat 3,2 milioane de lei, dobânda medie la împrumuturi fiind de 9 la sută pe an. Totodată, 162 de pensionari au beneficiat în cursul anului trecut de ajutoare nerambursabile în sumă de 22.414 lei, iar 74 de persoane au primit ajutoare de deces în valoare de 42.360 de lei.

La nivelul înregului judeţ, în anul 2014 au fost înregistraţi 10.281 de membri ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, cu un fond social total de 8,8 milioane de lei, în creştere faţă de anul precedent cu un milion de lei. Valoarea împrumuturilor acordate anul trecut unui număr de 4.869 de membri a fost de 13,1 milioane de lei, cu 892.244 de lei mai mare decât în 2013.

Bianca METEŞ