Partituri clasice la Sinagoga „Beith El”


O nouă manifestare cultural-muzicală a avut loc duminică, 16 iulie, la Sinagoga Neologă „Beith El” din Caransebeş. Templul iudaic, recunoscut pentru acustica sa deosebită, a găzduit la orele serii un excepţional concert de muzică clasică, susţinut de trei cunoscuţi artişti ai momentului. Astfel, a încântat asistenţa baritonul Constantin Traşcă, acompaniat la vioară de Adrian Pipaş, şi de Alexandru Petria, la orgă, caransebeşean la origine şi dirijor al Operei din Stuttgart – Germania.

Muzicienii au abordat un repertoriu variat, elegant şi rafinat, incluzând creaţii semnate de Bach, Verdi, Schubert, Haendel, Brediceanu, Albinoni sau Purcell.

La finalul prestaţiei lor, artiştii au fost răsplătiţi de către cei prezenţi cu ropote de aplauze, preţ de mai multe minute. Mai mult, generosul şi inimosul public caransebeşean, nu doar că a asistat şi savurat din plin performanţa interpreţilor muzicii culte, ci, la finalul evenimentului, chiar a şi cântat tradiţionalul „La mulţi ani!” baritonului Constantin Traşcă, cu prilejul aniversării sale.

Manifestarea a fost organizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Obştea Caransebeş, cu sprijinul colaboratorilor apropiaţi. De precizat şi faptul că accesul publicului la acţiunea cultural-muzicală a fost gratuit.

Sunt deosebit de încântat de această seară minunată. Îmi exprim mulţumirea pentru faptul că oamenii din Caransebeş, şi nu numai, participă într-un număr atât de mare la astfel de evenimente muzical-culturale şi mă bucur că am putut oferi concetăţenilor ocazia de a se delecta pe notele muzicii clasice. De asemenea, doresc să mulţumesc Primăriei şi Casei de Cultură «George Suru», fără de care nu am fi putut face posibil acest eveniment. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc prietenului nostru Alexandru Petria, care, de fiecare dată, ne încântă cu deosebita sa interpretare a muzicii clasice”, a spus preşedintele Obştii Evreilor, medicul Florin Damian-Schwartz.

În ultimii ani, comunitatea evreiască din municipiul de pe Timiş şi Sebeş s-a dovedit a fi un continuu promotor al culturii, la Sinagoga Neologă „Beith El” fiind organizate cu regularitate manifestări dedicate iubitorilor de muzică clasică. Pentru perioada viitoare, sunt programate aici şi alte evenimentele muzicale similare.

Vasi POPESCU