Parteneriat prelungit pentru bătrâni


Aleşii municipali au aprobat prelungirea şi în anul 2015 a parteneriatului pe care administraţia locală l-a încheiat cu Federaţia „Caritas” a Diecezei Timişoara, pentru îngrijirea bătrânilor la domiciliu. Este vorba despre un parteneriat social, care are deja tradiţie în Caransebeş, cele două instituţii urmând să colaboreze şi anul acesta, pentru că, aşa cum a declarat primarul Marcel Vela, există fonduri în acest sens. (M. Doman)