Pagini de credinţă şi multă iubire


Sala de festivităţi a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit sâmbătă, 13 aprilie, lansarea volumului „Şoapte divine”, semnat de Ana Mationi. Iniţial, a fost programat ca evenimentul să se desfăşoare în Galeria de Artă, dar numărul mare de participanţi a determinat schimbarea locaţiei. „Am fost surprinşi toţi, noi, ca organizatori, doamna – ca autor, dumneavoastră înşivă de participarea aceasta la o lansare de carte. Trecând la evenimentul în sine, vă spun că am întâlnit o autoare timidă, care a venit să ne anunţe că vrea să lanseze o carte. Am răsfoit cartea domnişoarei doctor, am fost surprins, pentru că nu ştiam că scrie. În evidenţele noastre numele ei nu apărea. Dar este clar, este o carte pe care autoarea, din credinţă şi multă iubire, a pus-o în pagină. Din aceste versuri se vor face cântece ce vor fi interpretate în cadrul cultului Adventist de ziua a şaptea. Domnişoara Mationi nu vinde această carte, dar invită pe cei ce o vor lua în mână să se gândească la cei mai năpăstuiţi decât noi. Aici este o cutie în care fiecare va pune cât crede, iar suma strânsă va merge la Asociaţia nevăzătorilor din Timişoara. Cinste autoare, cinste dumneavoastră!”, a spus în deschiderea acţiunii directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu.

La rândul lui, Costel Trandafir, pastorul cultului Adventist, a ţinut să salute evenimentul şi participanţii. „Ştiu că Dumnezeu a călăuzit-o pe domnişoara medic în experienţa acestei cărţi. Ştiu că, pe lângă faptul că a studiat medicină şi psihologie, a călătorit în Ţara Sfântă. Cred că aţi fost inspirată şi de ceea ce aţi studiat, şi de ceea ce aţi vizitat în locurile sfinte”, a mai adăugat pastorul, care a salutat şi prezenţa în sală a unor oficialităţi ecleziastice: pastorul Bisericii Baptiste Ghetsimani, pastorul Bisericii Baptiste Nr. 1 din Caransebeş, secretarul Conferinţei Banat din Timişoara şi managerul Librăriilor Sola Scriptura din regiunea de vest a ţării.

Cartea a fost prezentată de prof. Maria Aron, care a spus că, citind titlul plachetei, a intuit că e vorba de poezie religioasă. „În literatura română există mari poeţi care au abordat această direcţie lirică: Eminescu, Arghezi, Vasile Voiculescu şi alţii. Tema reprezintă un concept estetic cu multiple componente, de la cele cu semnificaţii lirice, la cele biblice, medievale sau moderne. Poezia aceasta impresionează prin sinceritatea conţinutului ei, prin bucuria creată de dialogul existent cu puterea ocrotitoare a Divinităţii. O felicit pe domnişoara doctor şi îi spun că această credinţă a făcut din mai mulţi medici personalităţi distincte ale literaturii. E destul să-l amintesc pe Vasile Voiculescu”, a mai adăugat prof. Maria Aron.

În continuare, prof. Eleonora Bunea a vorbit asistenţei despre tumultul vieţii, care ne împiedică de multe ori să găsim răgazul de a înţelege ceea ce e important în viaţă. „Lucrurile cu adevărat importante în viaţă sunt acelea care, în limbajul credinţei, se reduc în fond la unul singur: căutarea lui Dumnezeu, a singurei relaţii capabile să dea scara corectă a imediatului, să creeze ierarhii existenţiale cu sens”, a mai adăugat prof. Eleonora Bunea.

Ioan Istode, managerul Librăriilor Sola Scriptura, a vorbit asistenţei despre momentul în care a luat contact cu poeziile scrise de Ana Mationi.

Exprimându-şi recunoştinţa pentru prezenţa numeroasă din sală, autoarea a vorbit despre demersul său poetic. „Orice act de creaţie are geneza lui. Geneza poeziilor mele a debutat cu câţiva ani în urmă şi, pe parcurs, am construit şi dezvoltat scurte poveşti în versuri, care vorbesc despre diverse trăiri spirituale, despre raportarea omului la Divinitate. Cu alte cuvinte, vreau să spun că mi-am dorit să mă înalţ de la un nivel comun, cotidian, la un nivel superior spiritual”, a afirmat Ana Mationi.

Suma donată de persoanele aflate în sală va fi folosită pentru tipărirea unor Biblii în alfabetul Braille, ce vor fi apoi dăruite copiilor care nu cunosc bucuria luminii.

Carmen SENCO