Obosiţi, dar victorioşi


AS Berzasca – Metalul Oţelu Roşu 0-2 (0-1)

Chiar dacă, după drumul lung şi anevoios de la Oţelu Roşu la Berzasca, au acuzat o oarecare oboseală, băieţii lui Aurică Panescu au reuşit să se impună sâmbătă, 13 octombrie, în deplasare, pe terenul echipei din Clisură, în cadrul etapei a X-a a Ligii a IV-a. Oaspeţii au dominat partida, misiunea fiindu-le într-un fel uşurată de faptul că gazdele au rămas în 10 oameni în minutul 25, după ce un fundaş de la Berzasca a văzut cartonaşul roşu ca urmare a unui fault, în postură de ultim apărător, comis asupra lui Păuna, care scăpase singur spre poartă.

Scorul a fost deschis în minutul 42, de Slătaru, care a luat o acţiune pe cont propriu de la mijlocul terenului şi, ajuns la limita careului de 16 metri, a şutat pe sub portarul gazdelor.

Acelaşi Giani Slătaru a stabilit şi scorul final, în minutul 77, când a finalizat din interiorul careului o fază frumoasă realizată pe partea stângă a atacului oaspeţilor, de către Pădeanu, Ispas şi Neagu.

Cei de la Berzasca au avut o singură fază de poartă, în minutul 87, însă goal-keeper-ul oaspeţilor, Băluţă, a fost pe fază şi a reţinut. „Metalul” a mai ratat prin Neagu, Păuna, Pădeanu, Ispas, Slătaru şi D. Bona. Să mai spunem că, la acest meci, s-a simţit prezenţa în apărarea oaspeţilor a noii achiziţii, Ovidiu Bălan, venit de la FC Caransebeş.

În clasament, Metalul Oţelu Roşu împarte locul al doilea cu Voinţa Lupac, amândouă cu 24 de puncte, după liderul Metalul Bocşa, care acumulează 27 de puncte.

 

Mai multe amănunte puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului, care apare joi, 18 octombrie.