O cafea din… fonduri europene, la Caransebeş 1



Prin proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, derulat de Primăria oraşului, în parteneriat cu Asociația „Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare”, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență, la Caransebeş s-a deschis recent o cafenea. Ideea i-a venit lui Daniel Trulea după ce a văzut că, în zona centrală a municipiului, pasionații de cafea nu au unde să beneficieze de produse de bună calitate la un preț corect.
„Cafeneaua noastră, situată în Centrul Vechi, pe strada Efrem Zăcan, la numărul 6, chiar lângă Primărie, oferă o varietate de băuturi pe bază de cafea, dar și un meniu cuprinzător de ceai și ciocolată caldă, completat de cocktailuri originale. De asemenea, avem un parteneriat cu o cofetărie și un magazin de sandvișuri. Cafeneaua noastră oferă o atmosferă liniștită, confortul și aerul tineresc de care clienții au nevoie pentru a se revitaliza și relaxa”, spune Daniel Trulea, patronul firmei Daniel East Cofee Shop. Pentru toate acestea, întreprinzătorul caransebeșean a beneficiat de aproape 112.000 de lei prin proiect.
Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” are o valoare totală de 24.120.320,06 lei, fiind derulat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome.
Mădălina DOMAN


Un gând despre “O cafea din… fonduri europene, la Caransebeş

Comentariile sunt închise.