Noua Sală de spectacole a Casei de Cultură, un lăcaş de legendă


La Caransebeş a avut loc vineri, 30 noiembrie, un eveniment cultural de amploare, aşteptat de localnici de foarte mulţi ani. Este voba despre inaugurarea Sălii de spectacole a Casei de Cultură, proaspăt renovată şi modernizată din fonduri ce provin în exclusivitate de la bugetul local. Bucuria caransebeşenilor este cu atât mai legitimă cu cât sala, care de-a lungul vremii a găzduit spectacole care s-au bucurat de participarea unor artişti de talie naţională, a trecut prin momente extrem de dificile, că s-a intenţionat chiar transformarea ei în restaurant, are acum înfăţişarea şi aspectul dictat de cele mai moderne, elegante şi europene spaţii de gen. De acum, se poate spune că, la Caransebeş, cultura a fost aşezată la locul pe care-l merită.

„În această seară e un moment important, pentru că suntem la un capăt de drum. Un drum, cu cât este mai anevoios, cu atât te mobilizează mai mult şi cred că reuşita este mai valoroasă. Când am venit la conducerea Primăriei, acum 8 ani, prima expresie pe care am auzit-o printre colegii mei a fost: nu avem bani la Primărie, avem datorii şi nu avem bani la buget. Din banii mei am cumpărat atunci 10 saci cu var şi am vopsit bordurile din oraş. Am spus apoi că dacă dorim să schimbăm Caransebeşul, să transformăm oraşul, putem reuşi chiar dacă nu avem bani. Banii au să vină pe parcurs. La început a fost o dorinţă de a avea o Casă de cultură, mai apoi această dorinţă s-a transformat într-o ambiţie. Atunci aveam o Casă de cultură căpuşată, la parterul căreia se vindea hârtie igienică, ocupată în mod eronat de agenţi economici, mai aveam fundaţiile aflate în imediata apropiere a Muzeului şi mai aveam Cinematograful Tineretului, care era proprietatea Întreprinderii Cinematografice. Când dl Iorgulescu era ministrul Culturii, a cedat cinematografele, primăriilor, şi ne-am gândit că putem avea o sală de spectacole. Apoi Sindicatele au contestat Hotărârea de Guvern. În acest context am început negocierile cu cei care ocupaau spaţiile Casei de Cultură. Unii au înţeles că aici e vorba de interes public şi au renunţat, şi acestora vreau să le mulţumesc. Mai mulţumesc Muzeului, Episcopiei şi Cercului Militar pentru că, în această perioadă, au fost gazde bune pentru evenimente culturale. Era nevoie, la Caransebeş, de o asemenea sală de spectacole şi, încet, încet, cu fonduri de la bugetul local, am ajuns aici.”, a spus, în deschiderea manifestării, primarul Marcel Vela, care a ţinut să mulţumească constructorului şi directorului instituţiei, dr. Ioan Cojocariu.

Vorbind asistenţei, Ştefan Dorohoi, directorul firmei constructoare, Calor Grup din Reşiţa, şi-a cerut scuze caransebeşenilor pentru faptul că lucrările au durat ceva mai mult de un an. „Să ştiţi că am vrut să le finalizăm mai repede, dar nu am reuşit. Dacă veţi spune că a ieşit ceva frumos, mă bucur, dar nu îmi asum responsabilitatea totală a acestei realizări şi îi mulţumesc primarului că a avut atâta răbdare şi bunăvoinţă cu noi. Îi mulţumesc şi domnului Cojocariu, care, de multe ori, s-a erijat şi în constructor şi în arhitect”, a mai adăugat reprezentantul constructorului.

În cuvântul său, Ioan Cojocariu a precizat că, pe lângă multe alte obiective realizate, acesta este unul dinre cele mai dragi sufletului său. „Acest lăcaş are toate ingredientele pentru a trece în legendă, deoarece, ca şi marii fondatori de religii, s-a născut din umilinţă. Există un film pe Infocaransebeş, pe care-l puteţi viziona, să vedeţi de unde s-a născut acest prunc. După care a trebuit un sacrificiu uman. Ne-au murit doi muncitori dintre cei cu care am pornit la drum. După care trebuiau apostolii: a venit dl Dorohoi, un om sensibil, care iniţial a pierdut licitaţia pe care apoi a contestat-o şi a câştigat-o, pe urmă arhitectul, care s-a îmbolnăvit. Am avut norocul unul sfătuitor atunci, în persoana directorului Teatrului de Vest din Reşiţa, dl Nicolae Vlădulescu, alături de care am făcut tot ce vedeţi aici. Acum mă apucă alte griji: cum pot eu să aduc în sală publicul care n-a mai fost aici de 25 de ani?”, a mai spus Cojocariu.

Participant la eveniment, copreşedintele USL, Ion Mocioalcă, a declarat că are trei mesaje scurte: „Unul este pentru caransebeşenii mei dragi, cărora le cer scuze că nu candidez în Colegiul 2. Vreau să vă spun că cei doi buni prieteni ai mei, Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde, au luat decizia cea mai bună aducând aici să candideze, la noi acasă, pe Dan Tocuţ şi Iosif Secăşan, care, din punctul meu de vedere, chiar sunt cei mai buni!”, a afirmat Ion Mocioalcă. La rândul lui, Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi vicepreşentele PNL, a remarcat că inaugurarea Sălii de spectacole în ziua Sfântului Andrei şi în pre-ziua sărbătoririi Zilei Naţionale dobândeşte valenţe deosebite. „Cele legate de demersul antreprenorial evocat deja, dar şi de suflet, pentru că o lucrare atât de frumoasă nu presupune doar arta construcţiei, ci şi foarte mult suflet pus în această anevoioasă întreprindere. Evident, Caransebeşul merita o asemenea sală, Caransebeşul fiind capitala spirituală a Banatului de Munte şi, sigur, capitala cu cea mai mare legitimitate din punct de vedere al spiritului cultural în întreg Banatul”, a mai adăugat Frunzăverde. Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a mai exprimat speranţa că decembrie 2012 trebuie să reprezinte întoarcerea României la democraţie, să devină sfârşitul unui regim autocrat, bazat pe vrajbă politică şi haos administrativ, sfârşitul unui regim care ne-a adus în viaţa de zi cu zi Statul poliţienesc.

Manifestarea culturală a continuat cu un concert extraordinar susţinut de Orchestra simfonică a Filarmoniii „Banatul” din Timişoara, dirijată de Radu Popa, care a prezentat, spre satisfacţia publicului present, un program ce a cuprins arii de mare popularitate din creaţiile lui Strauss, Morricone, Chaplin, Grieg şi Mozart. Spectacolul a făcut parte dintr-un turneu naţional în 10 oraşe, proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Timişoara, Filarmonica „Banatul”, Asociaţia „Prophiharmonia” şi Fundaţia Academică Culturală Timişoara.

Carmen SENCO