Micul ,,Mare Circ” de-acum 85 de ani…


În prezent, autovehiculele de diferite categorii, cu două, patru sau mai multe roţi, fac parte din peisajul zilnic, în care ne-am născut, am crescut şi trăim. Categoric, evoluţia acestora în ultima sută de ani a fost una explozivă, ele înlocuind atelajele şi celelalte mijloace de transport uzitate, şi câştigând un binemeritat loc în istoria transporturilor.

În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva aspecte legate de cele două concursuri automobilistice, desfăşurate în anii 1924 şi 1925, care au traversat actualul spaţiu al judeţului Caraş-Severin.

În anul 1924, între 2-8 iunie a avut loc al treilea concurs automobilistic organizat de A.C.R.R., cu sprijinul A.C. Regionala Cluj şi Banat-Crişana.

Pe teritoriul Banatului, concurenţii treceau prin localităţile Băuţarul de Sus – Băuţarul de Jos – Marga – Vama Marga – Ohaba Bistra – Glimboca – Obreja – Iaz – Caransebeş – Buchin – Petroşniţa – Sadova Veche – Ameniş – Domaşnea – Cornea – Plugova – Mehadia – Băile Herculane în 7 iunie, şi prin Băile Herculane – Bârza – Cornişoara – Jupalnic – Orşova, spre Turnu Severin şi Bucureşti – în 8 iunie. Important de menţionat este faptul că, în perioada anterioară concursului, părţile cu probleme ale şoselelor pe care urmau să le parcurgă concurenţii trebuiau să fie reparate, prin comune animalele şi copiii nu trebuiau lăsaţi nesupravegheaţi, vehiculele trebuiau să ţină dreapta, iar la intersecţii trebuiau instalate „tăblii mari” pentru a indica drumul. Prefectura judeţului Severin, într-o Adresă înaintată Primăriei oraşului Caransebeş, arăta că Automobil Clubul Român Bucureşti mulţumea pentru primirea de care concurenţii au avut parte: „Entuziasmul cu care au fost întâmpinaţi concurenţii şi manifestările de simpatie, ce li s-au arătat, au fost o compensaţie binemeritată pentru a-i stimula în lungul şi anevoiosul concurs” .

A patra ediţie a concursului amintit a avut loc între 1-7 iunie 1925. La aceasta au participat A.S.R. Principele Carol, A.S.R. Principele Nicolae şi reprezentanţi ai mai multor Case regale străine, traseul însumând 2.300 km. Prin judeţul Caraş-Severin concurenţii urmau să treacă în: 5 iunie Dobra – Făget – Lugoj – Bocşa – Reşiţa, 6 iunie zi de odihnă la Reşiţa, şi 7 iunie Reşiţa – Bocşa – Lugoj – Caransebeş – Vama Marga – Haţeg. Pe lângă măsurile de siguranţă amintite la concursul din anul precedent, în ziua respectivă trebuia să fie interzisă circulaţia autovehiculelor, locuitorilor să li se aducă la cunoştinţă să iasă mai de dimineaţă la câmp, străzile din comune să fie măturate şi împodobite cu covoare, iar în intersecţiile în care nu erau instalate tăblii mari, care să indice direcţia, să fie repartizată o persoană în acest scop. Pretura Făget construia la Coşaviţa un arc cu inscripţia „Bine aţi venit!”, iar pretorele împreună cu populaţia aşteptau sosirea automobilelor. În Caransebeş, 24 de muncitori repartizaţi de Primărie se ocupau de înfrumuseţarea străzilor Ardealului şi Lugojului, primire oficială nu era organizată, însă publicul îi întâmpina pe concurenţi la Pavilionul militar, la Arcul de triumf ridicat cu această ocazie .

Laurenţiu Ovidiu ROŞU

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin