Moment istoric pentru Aeroclubul Caransebeş


Pentru Aeroclubul Caransebeş, data de 1 iulie e una istorică. În această zi a avut loc primul zbor în simplă comandă a unui cursant, la manşa unui avion ultrauşor de şcoală şi antrenament. Cel care a reuşit această performanţă este Ionică Florin Benghia, care susţine că pe baza hobby-ului pentru zbor vrea să-şi clădească şi cariera. În această vară, el va susţine examenul de admitere la Academia de Forţe Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. „Am admirat de mic zborul păsărilor, dar n-am crezut niciodată că voi ajunge să zbor în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai de aceea, aş sfătui pe oricine să încerce, pentru că merită. Aici ai ce învăţa, iar colectivul e extraordinar”, ne-a declarat Ionică Benghia. În 2008, el a efectuat primele zboruri cu planorul, iar din 2009 pilotează un avion ULM, ce aparţine Aeroclubului Caransebeş şi pe care învaţă şi cursanţii aerocluburilor din Timişoara şi Arad. Pentru tinerii cu vârste între 16 şi 22 de ani, cursurile sunt gratuite, iar riscuri nu există deloc, acesta fiind singurul model de aeronavă care poate zbura cu motorul oprit şi care, la fel ca şi pilotul, este dotat cu paraşută. Tocmai de aceea aşteptăm cât mai mulţi tineri, dar şi orice adult care vrea să urmeze cursurile noastre”, a precizat pilot-instructor Marinel Doru Chevereşan, care s-a declarat extrem de satisfăcut de rezultatele obţinute de Aeroclubul Caransebeş.

Candidaţii care doresc să se înscrie trebuie să se prezinte doar cu buletinul, în original, şi cu o copie după acesta, iar minorii trebuie, de asemenea, să aducă la înscriere consimțământul legalizat la notar al părinților. Pentru a obține brevet, este necesară efectuarea unui număr minim de ore de zbor, respectiv 45 de ore.

„Mă bucur că eforturile noastre pentru înfiinţarea aeroclubului n-au fost zadarnice. Bucuria este însă umbrită de momentul greu pe care-l trăiesc acum atât piloţii din Caransebeş, cât şi angajaţii Primăriei municipiului, toţi foşti colegi ai lt. c-dor. Nicolae-Dorin Geogean-Stroe, care şi-a pierdut viaţa împreună cu soţia sa în urgia abătută asupra localităţii Sat Bătrân, marţi, 29 iunie, dar sunt sigur că, din Ceruri, Dorin e mulţumit de reuşita tinerilor cursanţi”, a declarat primarul Ion Marcel Vela.

Carmen SENCO