După modelul „Mica Italie”, de la începutul secolului trecut, când emigranţii din Peninsulă au luat cu asalt marile oraşe americane şi, în căutarea unui trai mai bun pentru ei şi pentru familiile rămase acasă, cărora le trimiteau bani, ocupau cartiere întregi, se pare că în zilele noastre fenomenul se repetă, bineînţeles la o scară mai mică şi cu alţi protagonişti. Odată cu migraţia forţei de muncă româneşti spre vestul Europei, sectorul privat din ţara noastră a rămas descoperit, iar angajatorii s-au trezit în situaţia de a nu mai avea, pur şi simplu, cu cine să lucreze, meseriaşii adevăraţi fiind tot mai greu de găsit.
În aceste condiţii, rezolvarea a venit, într-un fel, de la asiatici, pentru care ţările din estul Europei au ajuns să însemne ceea ce reprezintă pentru noi Occidentul, srilankezii fiind, de departe, cei mai numeroşi dintre imigranţii veniţi în România. Şi la Caransebeş există un astfel de mic grup, care lucrează în domeniul service-ului auto, şi de la care am încercat să aflăm ce înseamnă viaţa într-o ţară al cărei popor are cu totul alte valori şi alte obiceiuri şi tradiţii decât cele cu care erau obişnuiţi tinerii care au venit din insula situată în sudul Indiei şi cunoscută, până nu demult, sub numele de Ceylon.
Cei cinci, care au străbătut 7.000 de kilometri în căutarea unui trai mai bun, sunt Dilshan, Lochana, Malik, Sameera şi Damith. Sunt tineri, dar, chiar dacă niciunul dintre ei nu e căsătorit, sunt totuşi capi de familie. Ne înţelegem, aşa cum putem, în limba engleză.
Înainte de a veni în România, ştiau despre ea că e o ţară frumoasă şi un loc plăcut. Că la noi e OK. Au aflat despre oportunităţile de aici de la alţi srilankezi care lucrează în la Bucureşti sau la Braşov şi câştigă bine.
Şi Sri Lanka e o ţară frumoasă, o iubesc, dar lipsurile sunt mari, fiindcă sunt bani puţini. Dilshan are o soră mai mică, Lochana are două, şi ele mai mici, chiar dacă el e mezinul grupului. Cu toţii, fără excepţie, trimit banii acasă.
Dilshan ne-a mai spus că toţi cinci au lucrat în domeniu în ţara lor, au fost mecanici auto sau au muncit în garaje.
I-am întrebat cum se descurcă cu mâncarea românească. Au spus că le place, dar în general îşi gătesc singuri mâncare tradiţională srilankeză, ingredientele cumpărându-le pe bonurile de masă pe care le primesc de la firmă.
Cum e şi firesc, le e dor de casă şi de familii, cu care ţin legătura pe internet. După cei doi ani, cât au contract cu firma din Caransebeş, vor să se întoarcă în Sri Lanka, iar Dilshan ar vrea să rămână acolo definitiv, dar nu ştie dacă acest lucru e posibil.
Le place România, le plac locurile, dar şi oamenii. Din păcate pentru noi, când i-am întrebat dacă au auzit de vreun român celebru, şi am pronunţat numele lui Hagi sau al Nadiei Comăneci, au zâmbit stingheriţi. În ţara lor sportul are prea puţină importanţă. Au, probabil, alte lucruri pe care pun preţ, fiindcă am observat că sunt cu toţii deschişi, senini şi foarte politicoşi.
Cum am stat de vorbă cu ei la sfârşitul schimbului, ca să nu-i ţinem din lucru, îi lăsăm să-şi facă duş, să se schimbe şi să meargă şi ei la casa lor. Cea de a doua casă, de la Caransebeş, unde patru dintre ei locuiesc într-un apartament cu trei camere, iar unul într-o garsonieră. Acolo unde, mai mult ca sigur, au adus şi o bucăţică din Sri Lanka cu ei.
Mircea Hertila, patronul firmei Chirton Auto Caransebeş, ne-a spus că, anul trecut, pentru scurt timp a mai avut trei angajaţi din Sri Lanka, însă aceştia au plecat din oraş, iar acum are cinci şi aşteaptă să-i vină un al şaselea.
„Eu am contracte încheiate cu firmele de plasare a forţei de muncă, ele se ocupă de întocmirea tuturor documentelor necesare, inclusiv de interviuri, totul făcându-se pe WhatsApp, în general contractul cu angajaţii întinzându-se pe doi ani. Cei cinci care lucrează acum sunt mecanici auto, au venit în toamna anului trecut, se descurcă, însă e totuşi greu să faci o evaluare la un interviu care se desfăşoară online şi de obicei nu sunt ceea ce susţin ei că ar fi, în sensul că ştiu mai puţin decât pretind. Dar, în principiu, avem nevoie de oameni care ştiu meseria de bază, mecanica, asta e important. Ei au şi diplome, însă, ca şi la noi, acestea sunt stufoase, dar…”.
Srilankezii de la Caransebeş sunt tineri, au vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani. Salariile pe care le primesc le intră în cont, iar ei trimit banii acasă, la familii. La noi, salariul minim garantat pentru imigranţi este de 500 de dolari pe lună, în timp ce în Sri Lanka se câştigă, în medie, 100, maximum 150 de dolari.
„Conform legii, eu trebuie să le asigur acestor muncitori cazarea, toate cheltuielile aferente, respectiv plata curentului şi a gazului, plus bonurile de masă şi un salariu minim de 500 de dolari net pe lună. Însă, în momentul în care văd că omul îşi dă silinţa şi lucrează, automat i se poate mări acest salariu sau i se acordă prime. Sunt bani curaţi, fiindcă ei nu plătesc nici cazarea, nici întreţinerea”, a mai spus Mircea Hertila.
În România, srilankezii sunt bine organizaţi, au un grup pe internet şi acolo discută între ei, schimbă informaţii şi află zonele în care sunt mai bine plătiţi, aşa încât aceasta este o altă problemă cu care se confruntă angajatorii lor.
„Ei pot oricând să plece. Eu am plătit nişte bani, 1.200 de euro pentru fiecare persoană, ca să o pot aduce în România. Eu nu am cum să-i ţin aici. Contractul încheiat pe doi ani este egal cu zero. Am discutat şi cu cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi mi-au spus acelaşi lucru. Partea proastă e însă că nu am altceva. Anunţul că fac angajări îl am de aproape doi ani, dar nu a venit nimeni. E trist, fiindcă s-au înfiinţat şi şcolile de meserii, şcolile duale, dar de acolo efectiv nu am ce lua, băieţii sunt foarte slab pregătiţi”.
Întrebat cum se descurcă în noile condiţii, când facturile la gaz şi la curent au explodat, Mircea Hertila a spus că acest lucru nu afectează contractele cu cei cinci muncitori srilankezi, fiindcă, odată ce i-a adus la firmă, va merge înainte. Singura soluţie care i-a rămas e să mărească preţurile pentru manoperă.
„Gazul mi-a venit cu 60 la sută mai mult luna aceasta. Legat de srilankezi, ei sunt obişnuiţi cu căldura, le-am explicat că nu e OK să ai peste 30 de grade în cameră, e mult. Noroc că apartamentul pe care l-am închiriat pentru ei e la bloc. Dacă era la casă, m-ar fi costat şi mai mult…”.
Adrian CRÂNGANU
