Get Adobe Flash player

Mesageri al cântecului popular

Vizualizari: 2346

Drăgan Muntean

Întâlnindu-mă cu prietenul meu Ştefan Isac şi servind o cafeluţă, i-am sugerat ca, la rubrica ,,Mesageri ai cântecului popular”, pe care o realizează, să-l includ pe hunedoreanul meu, Drăgan Muntean. Cu lacrimi în ochi, Fănică mi-a spus că este de acord, mai ales că Drăgan Muntean a fost pentru el ca un frate şi este bine că ce-i care-l cunosc din cântecele lui, să cunoască şi viaţa acestui mare interpret, intenţie cu care a fost de acord şi redactorul-şef al publicaţiei.

Aşadar, Drăgan a venit pe lume în ziua de 18 aprilie a anului 1955, în Ţinutul Pădurenilor, satul Poieniţa Voinii, comuna Bunila, judeţul Hunedoara. A urmat clasele I-IV în satul natal, după care şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică şi la cel Pedagogic din Deva, pe care l-a absolvit în anul 1975. Între 1977 şi 1979 a fost învăţător la Şcoala Generală din satul Bretelin, comuna Veţel, iar din 1979 şi până în 1988 a predat la Şcoala Generală Nr. 6 din Deva. Între 1988 şi 1992 a fost profesor la Şcoala Populară de Artă din Deva.

În 1992 a intrat în Poliţie şi a urmat cursurile Academiei ,,Alexandru I. Cuza” din Bucureşti. Între 1997 şi 2000 a fost directorul Ansamblului ,,Ciocârlia” al Ministerului de Interne. Din anul 2000 a îndeplinit funcţia de şef al Biroului de Cultură, Educaţie şi Tradiţii din cadrul I.P.J. Hunedoara, având gradul de locotenent-colonel.

Drăgan Muntean a început să cânte pe când avea în jur de 10 ani. A participat pentru prima dată la o fază comunală a emisiunii „Dialog la distanţă” şi a fost remarcat de un profesor de muzică de la Ghelari. Acesta le-a recomandat părinţilor ca băiatul lor să urmeze o şcoală de muzică. Aşa, Drăgan Muntean a ajuns la Deva. Mama lui visa ca feciorul ei să se întoarcă acasă, învăţător în sat. Casa în care s-a născut era lângă şcoală, iar părinţii îi făcuseră în gard o portiţă ca să poată trece prin ea direct în curtea şcolii. Feciorul însă nu s-a mai întors în sat. A plecat în lume să o cucerească şi a reuşit, dar drumul n-a fost atât de uşor precum ar fi crezut. Destinul i-a fost precum dealurile din Ţinutul Pădurenilor – abrupt.

Deşi cânta de când se ştia, cu toate că în judeţul Hunedoara şi în ţară era un nume, debutul a venit foarte târziu, abia prin 1983-1984. Câştigase multe premii, dar cineva de la Cultură îi băga mereu beţe în roate. Astfel, nimeni de acolo nu îl anunţa atunci când aveau loc concursuri.

În 1976, participase, militar fiind, la „Floarea din grădină”. L-au depunctat atunci la proba de recitare. Era dascăl, oare cum putea să nu ştie să recite?! Era foarte descurajat, încât voia să renunţe. S-a intervenit la Mărioara Murărescu, realizatoarea de emisiuni TV. Aşa a început totul. A fost chemat la o filmare la Bucureşti, însoţit fiind de cea care în 1979 avea să-i devină soţie, Mioara, în care avea un mare sprijin. A fost începutul unei cariere ce avea să dureze aproape 20 de ani.

În 1987, s-a reîntors iar la „Floarea din grădină”. A ajuns în finală cu Luciana Văduva, care era din Corabia, judeţul Olt. Au câştigat amândoi. În acelaşi an, Drăgan a cântat pentru prima oară împreună cu Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui Iancu. Acele imagini cu cei trei, cântând printre altele şi „Noi suntem români”, au fost difuzate de nenumerate ori în zilele Revoluţiei. Secvenţe din spectacolele pe care le-au susţinut împreună cei trei au rămas în memoria tuturor. La Târgu Mureş şi în alte oraşe, spectatorii se ridicau în picioare şi îi aplaudau frenetic minute în şir, obligându-i să revină pe scenă.

După 1990, directorul Casei de Cultură a Ministerului de Interne i-a propus să intre în Poliţie. Aşa, din 1993 şi până în 1998, Drăgan Muntean şi-a finalizat studiile la Academia de Poliţie. În 1997, după Serbările de la Ţebea, unde l-a cunoscut pe Gavril Dejeu, pe atunci ministru de Interne, acesta i-a propus să devină director al Ansamblului „Ciocârlia”. A fost şeful acestei structuri până în 1999. Nu s-a putut obişnui cu Bucureştiul şi s-a întors la Deva, aproape de pădurenii lui dragi.

Majoritatea versurilor cântecelor sale şi le compunea singur. Le scria aşa cum simţea, şi de aceea le şi putea interpreta atât de frumos.

,,Sara bună, bade Ioane” a învăţat-o la Zalău, de la Ioan Simion Pop. E o doină din Ardeal. Doina a fost sufletul lui. Toate melodiile îi erau dragi. A făcut multe turnee în străinătate. Mergea, vizita, dar voia să se întoarcă mai repede acasă. Nu-i plăcea străinătatea. Îi era dor de România, de soţia Mioara şi de fiica sa Cosmina.

În data de 12 aprilie 2002, Drăgan Muntean mergea cu maşina de la Leşnic spre Deva. La ieşirea din sat, a simţit că i se face rău. A tras maşina pe partea dreaptă a drumului şi a pornit avariile. Un echipaj de poliţie de la Veţel l-a găsit… Era conştient încă… O ambulanţă l-a dus, de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva… Câteva ore mai târziu, un elicopter l-a transportat, în stare foarte gravă, la Târgu Mureş, unde a mai trăit opt zile, după intervenţia chirurgicală.

La data de 18 aprilie 2002 împlinise 47 de ani, iar două zile mai târziu, la 20 aprilie, ora 14.20, inima sa a încetat să mai bată. Se odihneşte acum în cimitirul din satul Leşnic. Drăgan Muntean a plecat în plină glorie, lăsând pe calea lui un mare gol. Chiar dacă nu mai este printre noi, el a rămas artistul care reprezintă cel mai bine zona pădurenilor, prin cântecele pe care le-a lăsat, prin doinele şi, mai ales, prin emoţia pe care a transmis-o întotdeauna celor ce l-au ascultat, tuturor iubitorilor de folclor. Drăgan Muntean a fost apropiat de gugulanii din Caransebeş, de ,,Doina Banatului” şi îndeosebi de cei doi prieteni ai săi, Achim Nica şi Ştefan Isac.

Pagină realizată de Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU

Traducere