Meciul – egal, reprizele nu


FC Caransebeş – CS Vladimirescu 2003 1-1 (0-0)

Miercuri, 8 august, pe stadionul din Balta Sărată, formaţia FC Caransebeş a întâlnit în cel de al patrulea amical al verii pe CS Vladimirescu 2003. Meciul, care s-a disputat pe o căldură toridă – la ora 18, termometrul arăta 37 de grade Celsius –, a însemnat în primul rând o mare risipă de efort şi a avut două reprize total diferite ca desfăşurare a jocului.

În startul partidei, gugulanii au dominat, au legat frumos jocul, pasele au curs bine, însă oaspeţii s-au apărat organizat, închizând culoarele spre poarta lui Mitrea, astfel că gazdelor le-a rămas varianta şuturilor din afara careului. Din păcate pentru spectacolul sportiv, şi băieţiilor lui Liviu Achim, şi elevilor lui Cristian Sculici le-a luat ceva timp până să-şi regleze tirul.

Prima fază mai importantă şi-au trecut-o în cont oaspeţii, în minutul 10, când Negru a centrat de pe dreapta, mingea a ajuns la Ciubăncan, şutul acestuia, de la 18 metri, trecând puţin pe lângă poarta apărată de Cioloca. Peste 5 minute, Costachi a avut o pătrundere frumoasă pe stânga centrarea lui dovedindu-se însă puţin prea înaltă pentru Bârsan, care a trecut pe sub minge.

Până la pauză gazdele au mai avut două faze importante de poartă, prima în minutul 41, când şutul lui Şandru, de la 20 de metri, a fost respins cu dificultate de Mitrea, şi a doua în minutul 44, când Albert a băgat capul, la sacrificiu, la torpila expediată de Suru, de la 18 metri.

Caransebeşenii au început partea a doua a meciului mult mai determinaţi. Astfel, în minutul 49, Dubei, talonat de un fundaş advers, a trimis cu capul puţin pe lângă poartă o centrare venită de pe stânga. Gazdele s-au instalat cu fundaşii la centrul terenului, punând presiune pe adversari, astfel că, în minutul 54, Dubei a centrat de pe dreapta, portarul oaspeţilor a respins greşit, până la Şandru, care, de la 14 metri, a încercat un lob, însă mingea a trecut peste poartă. Peste două minute, Bârsan a călcat inspirat balonul la 20 de metri, pentru Feneş, al cărui trasor a trecut la câţiva centimetri de transversala porţii apărate de Mitrea. Să mai spunem că intrarea „decarului” caransebeşean, şi l-am numit aici pe Bebe Feneş, a limpezit jocul la mijlocul terenului, al gazdelor.

Aşa cum am spus, partea secundă a fost mai animată decât prima, dovadă golurile, dar şi fazele de poartă, înregistrate în număr mult mai mare. În minutul 60, Luiba, de la gazde, a insistat la o minge la mijlocul terenului, a avansat şi a tras bine de la 25 de metri, însă goal-keeper-ul oaspeţilor a reţinut. Replica arădenilor nu a întârziat decât 3 minute, Rada furând o minge la centru şi pătrunzând pe dreapta, şutul său din interiorul careului trecând la câţiva centimetri de bară.

În minutul 73, „dispecerul” Feneş l-a angajat excelent în adâncime, cu o pasă peste întreaga apărare a oaspeţilor, pe tânărul Vijulie, acesta a rămas singur cu portarul Rusu, care, pentru a-l opri, l-a faultat în careu. Lovitura de pedeapsă dictată de „centralul” Alecandru Domănenaţu a fost transformată cu siguranţă de Staicu.

Egalarea a venit în minutul 86, după o lovitură liberă de la 18 metri lateral-dreapta, dicată după un fault asupra lui Rus. A executat Ciubăncan, în careu, Rus a trimis în bară, mingea a ajuns la Ban care, cu capul, a trimis în poartă.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Covăsală, Nemţescu, Costachi, Văcărescu, Suru, Şandru, Bâldea, Staicu, Bârsan; au mai jucat Socaci, Vijulie, N. Bona, Ov. Bălan, Feneş, Ionaş, Dubei, Frenţ, Liuba, Nemţescu, Domşa. Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.

CS Vladimirescu 2003: Mitrea, Coca, Sighete, Albert, Morar, Rada, Ban, Petrescu, Ciubăncan, Negru, Rus; au mai intrat Rusu, Bak, Cherciu, Tudoroiu, Bobeiciuc, Lăsculescu, Micula. Antrenori: Cristian Sculici, Marius Ciubăncan.

A arbitrat la centru Alexandru Domănenaţu, asistat la cele două linii de Florin Laţcu şi Angelica-Beatrix Dumitrescu.

Sorin ROGOZ