Marcel Vela, alături de statul de drept


Pe lângă Ziua Armatei Române, joi, 25 octombrie, s-a sărbătorit şi Ziua Europeană a Justiţiei, prilej cu care preşedintele Judecătoriei Caransebeş, Adina Puşcaş, a ţinut un scurt discurs în cadrul manifestărilor organizate în Parcul „Gen. Ioan Dragalina”. Aceasta a spus că oamenii trebuie să lupte în continuare pentru un stat de drept, comunicându-i senatorului Marcel Vela, prezent, de asemenea, la eveniment, doleanţa sa de a exista mai multă stabilitate a sistemului legislativ, exprimându-şi, în acelaşi timp, şi speranţa că ziua de mâine va aduce un stat de drept în adevăratul înţeles al cuvântului.

Invitat să se pronunţe în legătură cu cele spuse de preşedintele Judecătoriei Caransebeş, Marcel Vela a declarat că apreciază cuvintele Adinei Puşcaş. „Ca şi preşedintele Judecătoriei, şi eu consider că, la fel ca şi Armata, şi Justiţia este un stâlp de apărare a statului de drept, dar în domeniul juridic, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Ca senator, am fost mereu alături de statul drept, de Justiţie, încercând să apăr drepturile magistraţilor, iar Partidul Naţional Liberal a fost mereu de partea Justiţiei, atacând la Curtea Constituţională anumite proiecte legislative, multe contestaţii le-am câştigat, iar actele normative au revenit în Parlament şi au fost amendate. Am sesizat şi Comisia de la Veneţia privind anumite încălcări ale drepturilor magistraţilor, aşadar atât eu, ca senator, cât şi Partidul Naţional Liberal suntem alături de magistraţi şi apărăm Justiţia prin toate mijloacele posibile”, a mai spus Marcel Vela. (S. Berger)