Lotul „Hyperion” Caransebeş, pedepse cu suspendare


Tribunalul Dolj a pronunţat, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, soluţia în cazul Universităţii „Hyperion” de la Caransebeş. Nicoleta Gumă a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de trei ani. Totodată, instanţa a mai decis ca din pedeapsa aplicată să fie dedusă durata arestului preventiv, de la 7 iulie 2010, la 18 februarie 2011. Profesorul Gheorghe Stancu a primit doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o durată de patru ani, şi interdicţia de a reveni la catedră mai devreme de un an. În Încheierea Tribunalului Dolj se mai precizează că instanţa a mai stabilit confiscarea de la Gheorghe Stancu a sumei de 52.500 de euro, sau echivalentul în lei la data plăţii. De asemenea, a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 1.680 de euro şi 632 de lei, sumă ridicată de la inculpatul Gheorghe Stancu cu ocazia percheziţiei domiciliare, şi instituirea sechestrului asigurator asupra cotei de 3 din imobilul situat în comuna Snagov. Instanţa a mai decis ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra sumei de 17.321 de lei, sumă ridicată de la Nicoleta Gumă cu ocazia percheziţiei domiciliare, şi ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra cotei de 1 din imobilul situat în Caransebeş.

Studenţii Iancu Hînda, Adrian Ionel Cristescu, Ilie Străin, Magdalena Lazăr, Nicuşor Florin Ţundrea şi Angelica Stănica Vădrariu au fost condamnaţi la câte patru luni închisoare cu suspendare.

În acelaşi caz, studentul care a recunoscut că în 2010 a adunat câte 1.500 de euro de la colegi pentru obţinerea diplomei de licenţă, Eugen Tacotă, a fost condamnat la doi ani de închisoare, din care a executat un an şi jumătate, după care, pentru bună purtare, a fost eliberat.

Bogdan NAUM