În ultimul timp, omul nu se mai mulțumește cu „liniștea colibei sale“, ci aleargă să adune cât mai mulți arginți spre a-și construi palate vremelnice pe acest pământ. Dacă cineva vede că un vecin și-a zugrăvit casa în roz, acel cineva îl imită asemenea turmei de oi care, după o singură oaie, se aruncă toate în prăpastie. Dacă cineva și-a pus un moț la casă, și ceilalți își pun două sau trei.
Mai nou, predomină grandiosul. Toată lumea vrea să construiască monumente care să se înalțe, asemenea Turnului Babel, până la cer. Lăcomia de a demonstra că ei sunt cei mai harnici, cei mai bogați, cei mai cei, a început să roadă omul ca un vierme, depărtându-l de adevăratele valori, de omenie, de înțelepciune.
De curând, un vecin s-a gândit să-și renoveze un turnuleț la acoperiș, să-l înalțe cât mai mult, și astfel a reușit să-l modifice în așa fel încât l-a urcat peste acoperișul casei mele, nerespectând nicio limită de hotar, mai mult decât atât, încălecându-l și făcând în acest mod și o gaură în tabla de pe acoperiș. Conform art. 612 din Noul Cod Civil, distanţa minimă în construcţii, limite legale, limitele juridice ale dreptului de proprietate privată, este de minimum 60 de centimetri. „Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor, exprimat printr-un înscris autentic“.
Acolo unde rușinea de a face rău aproapelui nu mai există, se risipește orice urmă de omenie, și negreșit totul în jur nu mai are limite, grandiosul urcă în văzduh dornic să ajungă la tronul lui Dumnezeu, până ce oamenii se lovesc cu capul de pragul mărginimii neputințelor pământești.
Când nu mai ai limite, greșești, și atunci când greșești, de fiecare dată cineva este rănit. E bine să se păstreze în toate o limită, acea limită de hotar pentru a evita tot ceea ce este rău.
În viaţă totul trebuie să se încadreze în nişte limite. Mereu trebuie să ai o limită în toate, limită de viteză, limită la mâncare, limită la băutură. Depăşirea limitei atrage după sine numai probleme. Mâncarea fără saţ atrage după sine boli, asemenea şi băutura. Grandiosul aduce după el lipsa demnităţii. E bine ca în toate să se păstreze o limită, acea limită de hotar. Când treci hotarul, calci toate regulile vieţii omeneşti, iar asta atrage după sine probleme şi suferinţă.
Ion TURNEA