Liceul Teologic Baptist, „bobocul” învăţământului caransebeşean



Luni, 5 septembrie, şi-a deschis porţile pentru noul an şcolar şi Secţia Caransebeş a Liceului Teologic Baptist din Reşiţa. Noua unitate de învăţământ îşi desfăşoară activitatea în spaţiile reamenajate de la parterul şi etajul întâi ale fostei Şcoli Generale Nr. 7 şi cuprinde trei grupe de grădiniţă, o clasă pregătitoare şi o clasă I, în care sunt înscrişi, în total, 107 copii.
Grupele Grădiniţei creştine funcţionează cu program prelungit, fiecare beneficiind de serviciile a două educatoare, iar la clasele din ciclul primar predau două învăţătoare aflate la început de carieră.
Şcoala are grupuri sanitare pentru copii şi pentru cadrele didactice, chiar şi pentru micuţii cu dizabilităţi, o sală pentru servirea mesei şi una profesorală. Sălile de clasă sunt spaţioase, luminoase şi dotate cu mobilier nou, modern, fiind extrem de atrăgătoare.
„După cum se spune, cei mici imită ceea ce facem noi şi că spun ceea ce aud. Sperăm să fim, astfel, un exemplu pozitiv, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, şi împreună cu comunitatea şi cu sprijinul celor din conducerea municipiului să fim un exemplu pentru toată lumea din oraşul nostru”, ne-a spus Otilia Arnăut, educatoare la grupa mare a grădiniţei.
„Ca să mă exprim în termeni şcolari, sunteţi «bobocul» învăţământului caransebeşean, şi cu siguranţă veţi creşte, veţi înflori, pentru că văd aici, şi asta mă bucură, nu numai membri ai comunităţii baptiste, ci şi cetăţeni care aparţin altor culte, care şi-au adus copiii aici, pentru că au constatat că este o şcoală primitoare, o şcoală care oferă condiţii extraordinare, probabil cele mai bune din Caransebeş, măcar pentru învăţământul primar. În acelaşi timp, am observat că există o frenezie în a dezvolta şi celelalte trepte de învăţământ şi cred că în foarte scurt timp această şcoală care a fost atâţia ani părăsită va reînvia datorită unor oameni extraordinari, care pun pe primul plan lucrul cel mai important pentru o comunitate, şi anume învăţământul, educaţia copiilor noştri, care reprezintă, de fapt, pilonul cel mai important în dezvoltarea unei comunităţi”, a spus primarul Felix Borcean, prezent la festivitatea de deschidere a noului an şcolar.
Bianca METEŞ