La FC Caransebeş a sunat adunarea!


lot fc caransebes 8

Lotul echipei FC Caransebeş 1913, aşa cum se numeşte mai nou formaţia gugulană, s-a reunit luni, 6 iulie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu acest prilej având loc deja un prim antrenament sub comanda „principalului” Alin Artimon, a secundului Alin Paleacu şi a antrenorului de portari Dan Doran.

La apelul lansat de conducerea clubului caransebeșean au răspuns, din vechiul lot, căpitanul Goşa, Roman, Birău, Stoica, Lupu, Săulescu, Buşu, care, chiar dacă nu a jucat în retur, s-a pregătit alături de echipă şi rămâne la Caransebeş, Ciprian Dinu, cu care preşedintele Dorin Micşa afirmă că s-a bătut palma în proporţie de 95 la sută, Negoescu, Suru, precum și portarii Birăescu şi Pascal.

În pauza competiţională au plecat de la echipă nouă jucători – Artean, care a revenit la „Poli” Timişoara, Cotigă, Manea, Horia Popa, Precup, Boştină, Ionuţ Stancu, Coca şi Stoianoff, cu doi dintre aceştia reziliindu-se deja contractele, ceilalţi fiind oricum la final de contract. S-au înregistrat însă şi două absenţe, cele ale lui Tomozei şi Pârvu, care nu s-au prezentat la reunirea lotului, deşi ei au contract cu FC Caransebeş pe o perioadă de încă un an, Dorin Micşa declarând că, din câte ştie el, cei doi şi-au exprimat dorinţa de a părăsi gruparea gugulană.

„Avem şi câţiva jucători noi în lot, jucători cu care am purtat discuţii în această pauză competiţională, şi, în funcţie de finalitatea discuţiilor pe care le vom avea cu ei şi semnarea unor angajamente, le vom da şi numele, ceea ce sper să se întâmple în următoarele zile. Este vorba despre cinci jucători noi la această oră, cărora li se adaugă trei jucători de la ACS „Poli” Timişoara, tineri născuţi în 1996, cu care va trebui să jucăm în viitoarea ediţie de campionat, pentru că doi jucători născuţi în 1996 trebuie să fie titulari pe întreg parcursul unei partide. Este abia prima zi de antrenament, posibil ca în următoarele zile unii dintre jucători să plece, dar cu siguranţă vor mai veni şi alţii. Muncim, ne mişcăm şi încercăm să încropim un lot bun, cu care să nu ne mai batem în partea inferioară a clasamentului. Chiar dacă nu avem un obiectiv declarat, şi eu şi Alin Artimon ne dorim ca echipa să facă parte din primele şase formaţii ale seriei, dacă vor fi două serii în Liga a II-a”, a spus preşedintele Dorin Micşa.

În ceea ce priveşte programul de pregătire, timp de o săptămână jucătorii vor face readaptare la efort, după care va urma un cantonament centralizat local, pe viitor conducerea clubului încercând să organizeze un cantonament de zece zile într-o locaţie unde să poată juca şi trei sau patru meciuri amicale. „Suntem în discuţii pentru a face acest lucru în Ungaria, însă trebuie să mai stabilim şi echipele cu care urmează să jucăm. Dacă nu vom reuşi această «evadare», şi a doua parte a pregătirilor o vom efectua tot la Caransebeş, cu meciuri amicale mai multe, atât acasă, cât şi în deplasare”, a mai spus Dorin Micşa.

Sorin ROGOZdorin micsa 1artimon doran