Perpetuarea „Cultului eroilor jertfiţi pe câmpul de onoare“ dăinuieşte din Antichitate, de la vechii greci şi romani, dobândind în contemporaneitate noi dimensi­uni.

Încă în plin război de reîn­tregire naţională, la începutul anului 1919, Ministerul de Război, printr-un Ordin către companiile de jandarmi, dispunea o cooperare a jandarmilor cu preoţii tuturor localităţilor, în vederea mobilizării întregii suflări a aşezămintelor româneşti, pentru „strângerea şi îngroparea osemintelor celor căzuţi în luptă, oseminte ce zăceau neîngropate“.

Această iniţiativă, în acord şi cu prevederile internaţionale, se materializează în 1919 prin crearea Societăţii „Mormintele Eroilor“, care avea drept scop „identificarea eroilor căzuţi în luptă şi îngrijirea mormintelor acestora“.

Aceeaşi grijă era acordată şi celor neidentificaţi, după înhu­marea osemintelor, pe mormântul fiecăruia fiind ridicată câte o cruce ce purta înscrisul „Un erou mort pentru Ţară“.

La 23 august 1920, prin pro­mulgarea de către regele Ferdinand a „Legii pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi“, se lua şi iniţiativa ridicării în Capitală a unui Cenotaf al eroilor, care să cuprindă într-o „Carte de Aur“ numele tuturor acelora care s-au jertfit pentru gloria străbună.

Aceeaşi lege stabilea ca „Ziua Eroilor“, sărbătoarea anuală de cinstire a memoriei eroilor, să fie celebrată în toată ţara de „Înălţarea Domnului”.

Însă, după adoptarea în une­le ţări europene participante la Primul Război Mondial, a ideii „Eroului necunoscut“, în 1923 se renunţa şi în România la proiectul Cenotafului, hotărându-se ca, de „Ziua Eroilor“ (17 ianuarie 1923), în Bucureşti să fie înmormântate „de veci“, cu onorurile cuvenite (funeralii naţionale), rămăşiţele pământeşti ale unui „Erou Necu­noscut, care să simbolizeze astfel sacrificiul tuturor celor ce-au căzut pentru Ţară“.

După lungi deliberări, se alege un loc de depunere a sicriului „Ostaşului Necunoscut“, terasa din faţa Muzeului Militar Naţional, din Parcul Carol I, în partea de miazăzi a Bucureştiului, frumoasa şi liniştita grădină ce fusese amenajată după 40 de ani de dom­nie a regelui Carol I.

În acest scop, Ministerul de Război dădea publicităţii, la 11 mai 1923, o broşură care cuprindea în întregime programul ceremoniei ce avea să se desfăşoare cu prilejul reînhumării „Eroului Necunos­cut“, funeraliile fiind stabilite în perioada 11-17 mai 1923.

Trecuseră şapte ani de la în­cetarea războiului şi, conform Sfintei tradiţii creştine, era posibil să fie deshumate osemintele unor eroi.

Pentru alegerea „Ostaşului Ne­cunoscut“ aveau să se facă pregătiri preliminarii:

– Începând din 11 mai, prin grija Societăţii „Mormintele Eroi­lor“, erau ridicate rămăşiţele pământeşti ale câte unuia dintre ostaşii necunoscuţi de pe câm­purile de luptă de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Târgu-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia, alegându-se dintre cei îngropaţi în morminte individuale anonime;

– Desemnarea acestora s-a făcut de către un delegat al Societăţii „Mormintele Eroilor“, iar pentru Frontul Mărăşeşti-Târgu-Ocna, alegerea s-a făcut de către directorul acestei societăţi;

– După exhumare, osemintele au fost aşezate în sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc, toate având „acelaşi model şi mărime“, respectându-se ceremonialul mili­tar şi religios;

– A urmat, apoi, transportarea sicrielor la Mărăşeşti în vagoane speciale, încât, în ziua de 13 mai, toate erau depuse în biserica din localitate, ce purta hramul „Adormirea Maicii Domnului“. În biserica frumos îmbrăcată de sărbătoare, pe un mare catafalc înconjurat de imense coroane de flori, în faţa altarului, au fost aşezate cele 10 sicrie, pe două rânduri, iar după săvârşirea slujbei religioase, o gardă a rămas să facă de pază permanent.

Pentru ceremonia de desem­nare propriu-zisă a „Eroului Necu­noscut“, încă din dimineaţa zilei de 14 mai, au sosit cu trenuri speciale din Capitală şi din împrejurimi importante oficialităţi militare şi civile, înalţi prelaţi, veterani de război, delegaţii Asociaţiei foştilor luptători, elevi, un numeros pu­blic.

În după-amiaza aceleiaşi zile s-a oficiat un Te Deum, săvârşit de Episcopul militar de Alba Iulia, Ştefulescu (inspector al Clerului militar), secondat de înalţi clerici şi de un sobor de preoţi din ţinutul judeţului Putna.

După Serviciul divin, Ministrul de Război, generalul Mărdărescu, ţinând de mână un orfan de război, a înaintat spre catafalc pentru de­semnarea „Eroului Necunoscut“.

Orfanul ales în acest scop se numea Amilcar Săndulescu. Se născuse la 20 februarie 1911, în comuna Mădulari – Beica, judeţul Vrancea, ca fiu al învăţătorului Constantin Săndulescu şi al Măriei Săndulescu. Rămas orfan de război, după terminarea claselor primare a fost admis la Liceul Mili­tar „Dimitrie A. Sthurza“ (1922). Fiind „sârguincios, vioi şi inteli­gent, la scurt timp după intrarea în şcoală fusese înaintat la gradul de fruntaş“.

Prin toate aceste trăsături, răspundea întrutotul cerinţelor înscrise în program, conform cărora cel ce urma să desemneze „Eroul Necunoscut“ trebuia să fie „un orfan de război, elev în clasa I a unuia din liceele militare, cu cea mai mare medie la învăţătură şi purtare“.

Înaintând, aşadar, printre cele două rânduri de sicrie, orfanul de război, într-o atmosferă de mare emoţie generală, îngenunchind în faţa unuia dintre cele zece sicrie, a rostit: „Acesta este tatăl meu“, apoi, profund marcat, a spus o rugăciune, acompaniat de tot clerul.

După acest moment, cele nouă sicrie rămase nedesemnate au fost transportate cu onoruri militare şi reînhumate în cimitirul din locali­tate, apoi tot cortegiul s-a întors la biserică, pentru a însoţi la gară sicriul desemnat ca „Eroul Necu­noscut“.

Onorurile militare au fost date de o companie cu muzică şi drapel din Regimentul 50/64 Infanterie. (Va urma)

Col. (r) Andrei GHIDARCEA