Investiţie blocată la TMD Friction Caransebeş


Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş de luni, 12 iunie, se anunţa a fi din nou una cu scântei, prin simplul fapt că pe ordinea de zi figura un proiect de hotărâre care viza organizarea unei licitaţii pentru vânzarea unui teren în suprafaţă de 21.650 mp, în zona Cărbunari-Ţigăneşti. Solicitarea a venit din partea firmei TMD Friction, care, prin achiziţionarea respectivei suprafeţe, dorea să-şi extindă facilităţile de producţie existente la ora actuală, la Caransebeş, respectiv să construiască o hală în care să se producă o pastă pentru plăcuţele de frână realizate aici.

Cum, însă, de o bună bucată de vreme, orice subiect care are legătură cu vânzarea terenurilor riscă să stârnească controverse între grupul liberal şi cel social-democrat din Consiliul local, toată lumea se aştepta ca scenariul din şedinţele anterioare, atunci când a fost vorba despre terenurile societăţilor Marchesi şi Teracon, să se repete. Şi s-a repetat.

Cum spuneam, TMD Friction dorea să cumpere cei 21.650 mp, sens în care a depus la Primărie o adresă, arătându-şi interesul pentru suprafaţa respectivă şi solicitând organizarea unei licitaţii publice, aşa cum se obişnuieşte în astfel de cazuri. Problema era că terenul în cauză era acelaşi cu cel care iscase alte controverse, în şedinţele trecute, între liberali şi social-democraţi, în sensul că e vorba despre aceeaşi suprafaţă pe care Primăria a recuperat-o de la firma Teracon, societate căreia trebuie să-i restituie cei 331.000 de lei, pe care aceasta i-a achitat la bugetul local atunci când a cumpărat parcela de 21.650 mp. Această stare de lucruri nu a fost pe placul consilierilor PSD, care, prin liderul de grup Florin Bogdea, au acuzat administraţia locală că se grăbeşte să despăgubească firma Teracon, când, dacă ar mai fi aşteptat până în 24 iulie, când expiră contractul, ar fi rămas şi cu terenul, şi nici n-ar mai fi trebuit să dea societăţii Teracon cei 331.000 de lei.

Florin Bogdea a repetat luni ceea ce a spus şi în şedinţa trecută, acesta fiind motivul pentru care social-democraţii s-au abţinut de la vot, astfel că hotărârea a fost respinsă, deoarece nu s-a întrunit raportul de două treimi din numărul consilierilor pentru ca ea să fie aprobată. După ce a vorbit despre un proces penal în această cauză, liderul grupului a mai spus că PSD-ul vrea să se asigure că terenul respectiv e liber de sarcini, condiţie care, în opinia lui Florin Bogdea, nu e îndeplinită, el sugerând că ar fi bine să se aştepte până la lămurirea completă a situaţiei juridice a terenului.

La şedinţă a fost prezentă şi avocata societăţii TMD Friction SRL, Melinda Galu, care le-a spus celor prezenţi că implementarea strategiei companiei ar duce la crearea a 250 de locuri de muncă directe şi a altor câteva sute indirecte, la care s-ar adăuga taxele şi impozitele pe care firma le-ar vira la bugetul local. Blocând această licitaţie, a mai afirmat avocata, investiţia nu poate fi făcută, termenul-limită pentru cumpărarea terenului fiind data de 15 iulie.

„Atmosfera din Consiliul local a degenerat în ultimul hal, iar asta se datorează unor personaje care probabil că nu şi-au imaginat vreodată că ar putea ajunge să conducă destinele unui oraş, într-un consiliu local, fie el şi al unui oraş mai mic, aşa cum este Caransebeşul. Pe lângă faptul că nu-şi merită această calitate, consilierii PSD se transformă, observ, treptat, într-o instanţă judecătorească, ei pronunţând verdicte, enunţând opinii legislative, având o atitudine inchizitorială, ameninţând cu dosare penale… Le-am atras atenţia că e vorba despre un consiliu local, şi nu de o sală de instanţă judecătorească”, a spus, după şedinţă, primarul Felix Borcean.

Edilul a adăugat că, atât pentru el, cât şi pentru colegii săi, această investiţie este extrem de importantă. „Dacă am făcut ceva ce ar putea trezi suspiciuni, este doar strict pentru a nu pune în pericol această investiţie care eu consider că trebuie realizată la Caransebeş. O firmă cum este TMD, cea mai mare societate de pe teritoriul municipiului, este una care se poate extinde sau se poate restrânge ori închide, aşa cum s-a mai întâmplat în alte situaţii. Ei se extind, şi cred că atitudinea de azi, din Consiliul local, nu cred că face bine, în perspectivă, unor posibile investiţii care s-ar putea derula în municipiu, venite din partea unor oameni care vor să dezvolte afaceri aici”, a mai spus Felix Borcean.

Primarul Caransebeşului a mai declarat că nu ar fi crezut că acest proiect va fi respins. „Este strict un interes personal aici, nu al meu, ci al consilierilor PSD, de a scoate la iveală ceva, nu ştiu ce, prin această atitudine, făcând mereu referiri la diverse operaţiuni, la diverse lucruri care s-au întâmplat în trecut, începând cu anul 2002, când a fost emisă hotărârea de consiliu local care dădea posibilitatea negocierii directe cu unii întreprinzători, act normativ pe care s-a mers foarte multă vreme. Nici TMD nu a considerat-o ca fiind ilegală, ci doar că trezeşte unele suspiciuni, şi au considerat că este bine ca achiziţionarea unui teren să se facă în condiţiile expres prevăzute de Legea 215, care spune că orice vânzare sau cumpărare de teren se face prin intermediul unei licitaţii, lucru pe care l-am şi făcut, de altfel. Noi nu am dorit decât ca acest teren, vândut firmei Teracon, să reintre în posesia noastră, pentru a putea fi vândut, liber de orice sarcină şi orice suspiciuni, investitorului TMD”, a adăugat Felix Borcean.

Sonia BERGER