Învăţământ digitalizat la Sacu



Primăria Sacu, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială din localitate au depus la Bucureşti proiectul privind digitalizarea unităţilor de învăţământ de pe raza comunei, Componenta c15 – Educaţie, prin PNRR.
Valoarea eligibilă a proiectului este de 825.293 de lei fără TVA, la care Primăria a asigurat serviciul de consultanţă, scrierea şi depunerea proiectului, costurile pe care le asigură administraţia locală ridicându-se la aproximativ 35.000 de lei fără TVA, sume ce se vor achita din bugetul local.
„Proiectul depus constă în echipamente pentru dotarea laboratoarelor, care cuprind cel puţin o tablă interactivă, sistem de tip all-in-one sau un laptop pentru fiecare elev şi cadrele didactice, un sistem sunet, o multifuncţională, o cameră de videoconferinţă, alte dispozitive şi echipamente adaptate nevoilor fiecărei unităţi de învăţământ. Fiecare dintre cele 15 săli de clasă va avea mobilier nou. De acest proiect beneficiază un număr de 170 de elevi din comuna noastră”, ne-a spus primarul Nicolae Daminescu.
Viorel SPAIUC