Iluminatul public, cu 30 la sută mai ieftin!


Într-una dintre ediţiile trecute ale ziarului informam cititorii că în şedinţa din 24 martie, Consiliul Local Caransebeş a adoptat Hotărârea prin care municipiul devenea membru al Bursei Române de Mărfuri, instituţie care şi-a deschis un sediu în oraş. Prin această afiliere, mai spuneam atunci, administraţia locală are posibilitatea de a achiziţiona, la preţuri competitive, diferite produse, cum ar fi energia electrică, gazele naturale sau alte utilităţi. Iată că, zilele trecute, Primăria a achiziționat, prin intermediul BRM, energie electrică mai ieftină cu peste 30 de procente față de tariful pe care-l plătea până acum, acest lucru însemnând economii la bugetul local.

A fost o licitație interesantă, online, cu o participare destul de numeroasă, pe piața energiei fiind foarte mulți jucători. La finalul acesteia, am reușit să achiziționăm curent electric la un preț mai mic cu 51 de lei/MW. Dacă până acum cumpăram energia de la Enel cu 186 de lei/MW, acum el va fi achiziționat de la un alt operator cu 135 de lei, ceea ce, dacă ne raportăm la consumul pe anul 2014, înseamnă o economie la bugetul local de aproape 120.000 de lei pe an. Vom continua însă să achiziționăm energie electrică de pe piața liberă și pentru alți consumatori, şi mă refer aici la unităţi de învăţământ – școli, licee –, sau chiar pentru Spitalul Municipal de Urgență, în ideea că cererea și oferta de pe piață avantajează bugetul local și astfel se pot găsi utilități mai ieftine”, a declarat primarul Marcel Vela.

Sonia BERGER