Horscop


Berbec

Vă frământă unele probleme pe care nu aţi reuşit să le finalizaţi. Tot ce veţi întreprinde în această perioadă se va rezolva cu o oarecare întârziere. Unele posibile propuneri de colaborare se vor dovedi în scurt timp deosebit de avantajoase. Chestiunile profesionale vă vor stresa mai mult ca de obicei. Va trebui să discutaţi cu partenerul de viaţă despre modul în care să utilizaţi bugetul.

Taur

În această perioadă, aţi putea primi o sumă de bani sau o propunere de colaborare avantajoasă de la nişte prieteni. O lucrare începută de mai mult timp la serviciu va fi finalizată, dar nu este cazul să vă aşteptaţi la aprecieri din partea conducerii. Relaţia cu partenerul de viaţă vă va ridica probleme şi n-ar strica să daţi dovadă de mai multă toleranţă pentru a le rezolva.

Gemeni

Este posibil să aveţi parte de un eveniment care vă va lua prin surprindere şi ar fi bine să nu reacţionaţi înainte ca lucrurile să se limpezească. De asemenea, nu ar trebui să vă implicaţi în activităţi care să vă surmeneze. Treburile gospodăreşti vă vor lua destul de mult din timpul liber, dar veţi reuşi să vă organizaţi astfel încât să vă rămână timp şi pentru relaxare.

Rac

O perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Comunicaţi bine cu persoana iubită, puteţi face planuri de viitor, ceea ce vă va da un sentiment de încredere şi de bună dispoziţie. Totuşi, nu este cazul să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Este posibil să aveţi neînţelegeri cu superiorii ierarhici, dar nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere.

Leu

Nu este recomandabil să vă puneţi mari speranţe într-o colaborare, pentru că s-ar putea să fiţi dezamăgit. Trebuie să vă mobilizaţi toate forţele spre lucruri constructive pentru membrii familiei, care vor fi mulţumiţi de efortul pe care îl depuneţi pentru ei. La serviciu apar mai multe evenimente neprevăzute, care vă strică absolut toate planurile.

Fecioară

Deşi nu duceţi lipsă de inspiraţie, n-ar strica să vă sfătuiţi cu un prieten de încredere, dacă doriţi să luaţi decizii în chestiuni importante. Partenerul de viaţă ar putea avea o realizare de care vă veţi bucura împreună. S-ar putea să aveţi discuţii cu o cunoştinţă, din cauza unor probleme financiare. Trebuie să vă stăpâniţi, altfel lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută pentru dv.

Balanţă

Calităţile dv. vor ieşi în evidenţă, în timp ce popularitatea în rândul persoanelor de sex opus creşte. Vă veţi bucura de o relaţie bună cu şefii, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja în această perioadă. Este posibil să vi se propună o colaborare, dar nu vă grăbiţi cu răspunsul, deoarece s-ar putea ca aceasta să ascundă o capcană.

Scorpion

Reuşiţi să fiţi pe fază la tot ce se întâmplă, atât la serviciu, cât şi în viaţa personală. Totuşi, dacă aveţi de semnat documente oficiale, prudenţa va trebui pusă pe primul plan, deoarece se pot ivi tot felul de încurcături. O mare parte din atenţia dv. se va îndrepta, în această perioadă, spre problemele băneşti. Aveţi mari şanse să obţineţi unele câştiguri mai mult sau mai puţin aşteptate.

Săgetător

Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că nu trebuie să vă implicaţi în activităţi mari consumatoare de energie. În cazul în care aveţi o suferinţă cronică, aceasta poate reveni în atenţia dv. Veţi avea o ieşire care ar putea tensiona relaţia cu partenerul de viaţă. N-ar fi exclus, însă, nici să faceţi ceva cheltuieli pentru divertisment, alături de prieteni. Evitaţi discuţiile pe teme financiare!

Capricorn

Relaţia cu superiorii ierarhici va fi destul de tensionată, dar până la urmă veţi reuşi să-i convingeţi să vă accepte iniţiativele. La serviciu veţi munci destul de mult şi din acest motiv nu veţi putea să vă petreceţi timpul liber aşa cum v-aţi propus. Partenerul de viaţă ar putea avea unele câştiguri financiare care consolida bugetul comun. Reuşiţi să faceţi schimbări în cămin, care vă vor îmbunătăţi viaţa sentimentală.

Vărsător

Traversaţi o perioadă agitată, în care trebuie să rezolvaţi o mulţime de nimicuri. Cineva va interveni în planurile dv. şi acest lucru vă va deranja; nu este însă cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile care vă apasă şi să rezolvaţi totul fără prea multă zarvă. Succesul este condiţionat de diplomaţie, indiferent că este vorba de afaceri sau de chestiuni personale.

Peşti

Aveţi nevoie de mulţi bani, dar şansa nu vă va ajuta într-o prea mare măsură. Ar fi bine să fiţi mai chibzuit cu cheltuielile, nu de alta, dar riscaţi să rămâneţi lefter. Profitaţi de orice oră liberă ivită pentru a face puţină mişcare, şi în felul acesta starea psihică se va îmbunătăţi. În gospodărie vor fi multe de făcut şi totul trebuie tratat cu mare atenţie, mai ales dacă partenerul vă solicită sprijinul.