Horoscop


Berbec

Persoana iubită va fi mai sensibilă, mai suspicioasă, şi va trebui să fiţi foarte atent, căci orice vorbă spusă la întâmplare ar putea-o răni. În rest, veţi avea parte de tot felul de evenimente, care vă vor ţine în priză. Ar putea apărea unele discuţii legate de bani, dar intervenţia unui prieten vă va salva de la o dispută obositoare. Nu vă lăsaţi descurajat în plan profesional!

Taur

S-ar putea ca partenerul de viaţă să nu vadă cu ochi buni intenţia dv. de a demara noi activităţi. Încercaţi să fiţi mai realist şi să vă stabiliţi clar priorităţile. Ar fi bine să vă abţineţi de la speculaţii financiare şi să fiţi atent pe ce cheltuiţi banii. Începeţi să resimţiţi oboseala acumulată şi, dacă veţi continua să munciţi în acest ritm, riscaţi să aveţi probleme de sănătate.

Gemeni

Se pare că sunteţi stresat pentru că nu primiţi niciun sprijin la serviciu şi aveţi senzaţia că majoritatea colegilor sunt împotriva dv. Poate faceţi o greşeală fiindcă vă încăpăţânaţi să nu le cereţi ajutorul. Trebuie să comunicaţi mai mult şi cu partenerul, să-i spuneţi ce apăsări aveţi, pentru că doar în acest mod va şti cum să se raporteze la dv. În plan financiar, lucrurile decurg normal.

Rac

E posibil să vă enervaţi la serviciu pentru că primiţi sarcini suplimentare, cărora aţi reuşi să le faceţi faţă doar dacă depuneţi mari eforturi. Simţiţi că vă presează foarte tare timpul, iar dv. nu daţi randament când sunteţi stresat. Aveţi grijă să nu îi jigniţi pe cei din jur sau să îi puneţi în posturi neplăcute. Financiar, situaţia pare să se îmbunătăţească considerabil faţă de săptămâna trecută.

Leu

Dorinţa de afirmare este cea care vă face să renunţaţi la respectarea obligaţiilor familiale. Sunteţi conştient că şansele actuale nu vor dura o veşnicie şi aveţi de gând să le exploataţi cât puteţi de mult. Persoana iubită ar putea avea unele reacţii mai neobişnuite. Pentru ca tot ce v-aţi propus să fie dus la bun sfârşit, trebuie să depuneţi eforturi susţinute. Ocupaţi-vă din timp de toate sarcinile care vă revin.

Fecioară

Se anunţă schimbări importante în viaţa dv., care vă vor afecta şi în săptămânile ce urmează. Nu încercaţi să vedeţi doar partea negativă în aceste modificări, ci amintiţi-vă tot timpul că ceva nou aduce întotdeauna oportunităţi. Veţi fi uimit să descoperiţi că sunt multe persoane care vă vor sprijini să vă atingeţi scopul. Din păcate, n-ar fi exclus ca partenerul să vă reproşeze că aţi cheltuit prea mult.

Balanţă

Inspiraţia de care daţi dovadă în această perioadă vă va ajuta să rezolvaţi unele probleme apărute în ultimul timp. Veţi avea unele discuţii cu prietenii şi ar fi bine să ascultaţi sfaturile lor. Unele activităţi pe care le-aţi considerat finalizate se vor dovedi a nu fi întru totul aşa, şi va trebui să reveniţi asupra lor. Puteţi spera la o îmbunătăţire a situaţiei financiare, în special în a doua parte a intervalului.

Scorpion

În familie va fi multă agitaţie din cauza unor probleme apărute pe neaşteptate. Nu vă feriţi să vă expuneţi ideile, deoarece sunt mari şanse să aveţi succes. Se vor înregistra o serie de cheltuieli în compania prietenilor, dar, din fericire, nu are de ce să vă sperie acest lucru, pentru că veţi avea şi ceva câştiguri. Va trebui să fiţi mai atent la serviciu, deoarece un şef vă urmăreşte toate mişcările.

Săgetător

Partenerul se va confrunta cu o situaţie mai dificilă, iar sprijinul dv. i-ar putea fi de un real folos. Veţi avea tot felul de discuţii cu rudele apropiate, pe teme de interes comun, şi vă veţi susţine cu înverşunare punctul de vedere. Nu se vor rezolva chiar toate aşa cum vă doriţi, dar, cu siguranţă, în ceea ce vă priveşte, finalul va fi fericit. Dacă vreţi să plecaţi la drum, atenţie la acte!

Capricorn

Dacă doriţi să faceţi unele mici schimbări în viaţă, situaţia vă avantajează, cu condiţia să nu exageraţi. Este posibil să vă confruntaţi cu ceva probleme care vă vor ţine cu sufletul la gură o bună bucată de vreme. Şansa e de partea dv., aşa că aţi putea să demaraţi o activitate mai deosebită, pe care o aveţi în vedere de mai mult timp. Evitaţi acţiunile care necesită efort şi putere de concentrare.

Vărsător

Aveţi tendinţa de a vă implica în activităţi dintre cele mai diverse şi, cum energia fizică nu este la un nivel nemaipomenit, ar fi bine să o luaţi mai încetişor. Eficienţa în chestiunile profesionale nu poate fi contestată, dar, dacă aţi mai pleca din când în când urechea şi la ce spun colegii, nu aţi avea decât de câştigat. Este foarte posibil să primiţi unele veşti care să vă bucure, de la un prieten vechi.

Peşti

Dorinţa de a vă implica în activităţi mai deosebite vă poate aduce în situaţia de a vă asuma riscuri inutile. Încercaţi să fiţi mai ponderat, altfel veţi face greşeli ce vă vor costa mult în viitorul apropiat. Situaţia materială se va îmbunătăţi într-o oarecare măsură. Posibil să vi se facă oferte de colaborare, care se vor dovedi cât se poate de avantajoase, însă totul trebuie studiat cu mare atenţie.