Horoscop


Berbec

Puteţi să vă puneţi în practică planurile de ascensiune socială. De asemenea, sunt favorizate şi relaţiile cu colaboratorii. Încercați să profitaţi din plin de această perioadă, dar să nu forţaţi nota. Puteţi să vă bazaţi pe intuiţie. Relaţiile cu partenerul de viaţă sunt foarte bune, dar trebuie să aveţi mai mult tact. S-ar putea să fiţi ceva mai sensibil şi puțin mai irascibil la începutul perioadei.

Taur

Sunteţi într-o formă intelectuală deosebită şi aveţi şanse mari de reuşită pe plan social şi sentimental. Este o săptămână favorabilă contactelor cu persoane importante şi comunicării. Deciziile pe care le luaţi în privinţa relaţiilor parteneriale sunt corecte şi vă vor aduce satisfacţii. Ar trebui să nu mai faceţi atâta efort, pentru că trebuie să vă mai şi odihniţi din când în când.
Gemeni

Nu este cel mai bun moment pentru a lua decizii în chestiunile sentimentale. Implicarea în relaţia cu partenerul este profundă, şi tocmai de aceea aţi putea greşi. Cheltuielile vor fi destul de mari şi acest lucru poate genera controverse în familie. În cazul în care doriţi să începeţi o colaborare, propunerile nu vor lipsi. Nu este o perioadă potrivită pentru a vă implica în prea multe activităţi.

Rac

Aveţi idei excelente şi sunteţi hotărât să le puneţi în aplicare. Aveţi ocazia să demaraţi o activitate nouă. Capacitatea de comunicare vă ajută să vă faceţi noi prieteni printre persoane importante. Puteţi să vă ocupaţi de chestiuni mărunte, dar nu luaţi decizii de unul singur! Starea de confuzie şi simţul practic scăzut vă pot conduce la eşecuri în plan financiar.

Leu

Energia fizică vă susţine în tot ce veţi întreprinde, dar dacă doriţi ca succesul să fie deplin, încercaţi să fiţi mai conciliant. Farmecul personal vă va da ocazia să faceţi o excelentă impresie unei persoane de sex opus. Problemele de cuplu sau neînţelegerile de orice fel pot fi cu uşurinţă rezolvate. Soluţiile pe care le găsiţi acum dau satisfacţii multiple tuturor celor implicaţi.

Fecioară

Relaţiile cu cei din jur vă vor aduce beneficiile scontate, indiferent că este vorba de comunicarea cu prietenii sau colaboratorii. Veţi avea o săptămână plină, în care nu veţi avea timp să vă plictisiţi. Energia vă susţine în tot ce faceţi, dar şi partenerul va fi de partea dv., măcar cu vorba, dacă nu cu fapta. S-ar putea să vă enervaţi pentru că sunteţi nevoit să dați unele explicații.

Balanţă

Veţi fi deosebit de irascibil şi acest lucru ar putea determina apariţia unor neînţelegeri cu cei din jur, mai ales cu partenerul sau cu colegii. Dacă veţi reuşi să vă păstraţi calmul, veţi putea evita multe dispute. Energia de care dispuneţi nu este nici pe departe la nivelul obişnuit, iar suprasolicitarea vă poate crea neplăceri. Fiţi cu băgare de seamă, căci cineva vă urmăreşte fiecare mişcare.

Scorpion

În ansamblu, se poate spune că beneficiaţi de o conjunctură care vă avantajează, atât pe plan sentimental, cât şi pe cel financiar. Pe cât posibil, evitaţi să vă exprimaţi nemulţumirile, deoarece oricând ar putea izbucni discuţii neplăcute. Profesional, există toate condiţiile pentru a avea o realizare. Chiar dacă nu este vorba de o reuşită spectaculoasă, se va vedea măcar că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp.

Săgetător

Veţi fi cufundat în propriile probleme, dar cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care veţi colabora cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu aceasta şi totul va fi bine.   

Capricorn

Aţi putea cunoaşte o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. În a doua jumătate a intervalului veţi reuşi să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi de timpul liber alături de cei dragi. Ceva bani vă vor intra în buzunar, permiţându-vă o mică extravaganţă. S-ar putea ca o colaborare să nu decurgă conform aşteptărilor şi să rămâneţi cu un gust amar. O discuţie cu partenerul vă va remonta.

Vărsător

Dacă doriţi să vă impuneţi punctele de vedere, încercaţi să fiţi mai diplomat şi să o luaţi mai pe ocolite. Eventual, lăsaţi loc pentru a continua discuţiile şi altădată. Cineva din anturajul apropiat vă va cere o mână de ajutor pentru a rezolva o chestiune mai delicată. Dorinţa de o mai mare independenţă îi ia pe nepregătite pe cei din jur şi poate provoca discuţii obositoare.

Peşti

În cazul în care doriţi să luaţi o decizie privitoare la cămin, ar fi bine ca mai întâi să vă consultaţi şi cu ceilalţi membri ai familiei. Nu încercaţi să insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere, deoarece există riscul de a genera discuţii obositoare, fără niciun rezultat. Situaţia financiară nu vă va ridica probleme, aşa că puteţi face liniştit cumpărăturile sau investițiile pe care le aveţi în plan.