Horoscop


Berbec

Cineva din familie are nevoie de sprijin într-o problemă delicată. Va trebui să vă implicaţi în tot felul de activităţi, ceea ce nu vă surâde, dar nici nu este cazul să comentaţi. Pe colaboratori nu vă puteţi baza prea mult, aşa că pregătiţi-vă să faceţi totul de unul singur. În ceea ce priveşte relaţia sentimentală, aceasta este suficient de bună pentru a compensa neplăcerile cotidiene.    

Taur

Vă aşteaptă o săptămână bună, căci mintea se va dovedi deosebit de eficientă. Aţi putea obţine realizări nesperate în activităţi comerciale sau artistice. O vizită neaşteptată vă va face mare plăcere şi vă va ajuta să priviţi cu mai multă încredere spre viitor. Ar fi de dorit să daţi dovadă de prudenţă în cazul în care doriţi să faceţi o investiţie. Pe plan sentimental, totul decurge normal.  

 Gemeni

Evitaţi să vă implicaţi în speculaţii financiare, căci nu vă avantajează. Dacă totuşi nu vă puteţi opune tentaţiei, limitaţi-vă la sume mici. Dialogul cu cei din jur vă va ajuta să luaţi nişte decizii cel puţin rezonabile. Evitaţi excesele de orice fel, deoarece aţi putea avea unele neplăceri în ceea ce priveşte sănătatea. Faceţi faţă destul de greu cheltuielilor din cămin, care par a nu se mai termina.

Rac

Ocaziile de a vă petrece timpul într-un mod plăcut nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Starea fizică şi psihică este excelentă. Energia şi îndemânarea vă ajută să rezolvaţi o mulţime de treburi, într-un timp extrem de scurt. Nu este momentul să apelaţi la colaboratori! Este foarte posibil să faceţi o bună impresie unei anumite persoane, care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat.

Leu

Neatenţia de care daţi dovadă vă poate aduce în situaţia de a avea o discuţie aprinsă cu partenerul. Sfatul unui prieten se va dovedi foarte util, chiar dacă vi se pare un pic fantezist. Veţi avea un dialog cu o persoană cu autoritate şi ar fi bine să ajungeţi la un acord. Treburile gospodăreşti par a nu mai avea sfârşit şi deja simţiţi că nu mai aveţi răbdare.
Fecioară

Faceţi o mulţime de încercări pentru a găsi nişte colaboratori. Reuşiţi să faceţi o impresie bună oriunde vă duceţi, aşa că propunerile dv. vor entuziasma pe toată lumea. Chiar dacă energia vă susţine în toate demersurile pe care le aveţi în plan, nu este cazul să faceţi mai mult decât este nevoie. Păstraţi-vă măcar o zi pentru odihnă şi relaxare. Petreceţi mai mult timp alături de persoana iubită!

Balanţă

În jur aveţi multe persoane care nu sunt ceea ce par a fi. Alegeţi-vă cu grijă colaboratorii, altfel veţi avea surprize mai puţin plăcute. În cazul în care aveţi nevoie de un împrumut, şansa va fi de partea dv. Nu comentaţi deciziile pe care le iau cei din jur. Revine în actualitate o problemă sentimentală mai veche şi s-ar putea să vă certaţi cu partenerul de viaţă.

Scorpion

Rezultatele pe care le aşteptaţi întârzie să apară, ceea ce vă nelinişteşte şi vă nemulţumeşte totodată. Nu trebuie să vă faceţi probleme; ideile dv. sunt excelente, dar trebuie să daţi dovadă de mai multă răbdare. Oricum, traversaţi o perioadă bună, în care eforturile dv. sunt recunoscute la toate nivelurile. Puţină mişcare în aer liber vă va face să vă simţiţi alt om.

Săgetător

Vă agitaţi exagerat de mult şi fără niciun rost. Sunteţi nemulţumit de faptul că se mizează prea mult pe prezenţa dv. în gospodărie, dar aveţi tendinţa de a exagera. Nu încercaţi să întreprindeţi activităţi deosebite, deoarece sunteţi bulversat şi veţi încurca mult mai rău lucrurile. Aveţi sentimente contradictorii în ceea ce priveşte problemele profesionale.
Capricorn

E posibil să vi se propună o colaborare interesantă, dar traversaţi o perioadă în care prudenţa va trebui pusă pe primul plan în tot ce faceţi. Informaţiile care vă vor parveni vă vor entuziasma. Nu vă lăsaţi copleşit de bucurie până când nu aveţi certitudinea că toate datele sunt corecte. N-ar fi exclus să încerce cineva să vă păcălească, dar cu dv., nu are nicio şansă.

Vărsător

Vă frământă o chestiune de familie căreia simţiţi că nu-i găsiţi rezolvarea. Dacă o veţi discuta, vă veţi lămuri şi chiar vă veţi mai linişti. Drumurile pe care le veţi face vă vor aduce şi un mic câştig. În general, colaborarea cu cei din jur se va dovedi inspirată, indiferent că este vorba de bani sau de proiecte pentru timpul liber. N-ar fi exclus să primiţi un cadou neaşteptat de la o cunoştinţă apropiată.

Peşti

Comunicarea cu cei din jur evoluează ceva mai bine, ceea ce vă va permite să aflaţi lucruri interesante, dar şi să vă faceţi noi prieteni. Încercaţi, totuşi, să fiţi atent la ceea ce spuneţi, mai ales în familie, căci riscaţi să faceţi nişte afirmaţii care vor genera discuţii aprinse, obositoare. Dacă demaraţi o nouă activitate, înarmaţi-vă cu răbdare, căci rezultatele se vor vedea în timp.