Horoscop


Berbec

Dacă, în ultima perioadă, aţi avut tot felul de griji privind viaţa sentimentală, acum sunteţi liniştit. Se pare că lucrurile sunt mai clare sau, pur şi simplu, nu mai există evenimente care să vă bulverseze viaţa. Dacă cineva vă enervează la serviciu, nu ripostaţi, oricât aţi fi de tentat. Trebuie să vă liniştiţi şi să vă gândiţi la binele dv. pe termen lung. Este posibil să fiţi nevoit să luaţi o decizie importantă.

Taur

Va trebui să vă impuneţi un buget auster. Un prieten vă propune o colaborare care v-ar putea aduce venituri frumoase. Aveţi parte de schimbări importante pe plan profesional, dar şi în relaţiile sociale. Şefii şi colegii de serviciu vă apreciază iniţiativele. Vă surprind reacţiile unor persoane din anturaj. Unele dintre acestea nu au cele mai bune intenţii. Învăţaţi să fiţi mai prudent pe viitor.

Gemeni

Lucrurile evoluează bine la serviciu şi puteţi să vă faceţi planuri, deoarece realizările profesionale sunt posibile. Simţiţi nevoia să ştiţi toate detaliile, ca să nu aveţi parte de surprize neplăcute, şi vă luaţi măsuri de siguranţă. Deşi v-aţi dori să se întâmple ceva în viaţa sentimentală, se pare că acum lucrurile sunt destul de liniştite. Trebuie să aveţi răbdare, cel puţin deocamdată.

Rac

Prietenii îşi manifestă simpatia şi gratitudinea faţă de dv. Generozitatea nu rămâne fără un răspuns pozitiv din partea persoanelor importante. Veţi fi solicitat de familie pentru rezolvarea unei chestiuni complexe. Pe plan financiar, dacă nu sunteţi sigur ce pas trebuie făcut, mai bine cereţi sfatul unei persoane competente. Veţi fi înclinat spre nonconformism. În cuplu, lucrurile merg bine.

Leu

Vă preocupă bunăstarea familiei şi faceţi tot posibilul pentru ca lucrurile să se îndrepte în direcţia dorită. Financiar, dacă sunteţi mai calculat şi mai prudent, nu aveţi de ce să vă faceţi griji. În dragoste vă folosiţi cu succes de puterea de seducţie şi trăiţi momente deosebite alături de persoana iubită. Sunteţi  indispus din cauza problemelor de la serviciu, care vă fac să vă schimbaţi comportamentul.

Fecioară

Sunteţi eficient la locul de muncă şi colaboraţi foarte bine cu cei din jur. Pe plan sentimental, există unele nemulţumiri ale partenerului, de care va trebui să vă ocupaţi. Modestia, prudenţa şi diplomaţia sunt atuuri pe care le puteţi folosi. Vă bucuraţi să constataţi că situaţia financiară se îmbunătăţeşte. Pentru acest confort trebuie să plătiţi un preţ, şi vă rămâne puţin timp liber pentru cei dragi.

Balanţă

Reacţionaţi instinctiv sau sub imperiul sentimentelor. Este bine totuşi să nu renunţaţi la principii şi să vă păstraţi capul pe umeri. La serviciu aveţi o mulţime de proiecte de care să vă ocupaţi, poate chiar mai multe decât v-aţi dori. Trebuie să vă faceţi o bună planificare, altfel situaţia se va înrăutăţi. În plan financiar, sunteţi foarte priceput, reuşiţi să faceţi bani şi din piatră seacă.

Scorpion

Încercaţi să faceţi tot posibilul ca să evitaţi confictele cu persoanele apropiate. Dacă sunteţi dispus să comunicaţi, lucrurile se vor rezolva. Pentru a vă bucura de linişte în relaţia de cuplu, trebuie să vedeţi şi lucrurile pozitive ale relaţiei. Prea multă critică vă îndepărtează de partener. Reuşiţi să vă concentraţi la ce aveţi de făcut, şi asta îi va ajuta pe colegi să depăşească un moment dificil.

Săgetator

Ştiţi să vă faceţi plăcut şi vă atrageţi simpatii în mediul în care vă învârtiţi. Profesional, aveţi idei strălucite, care pot fi puse în aplicare imediat. Pe plan sentimental se poate să întâlniţi pe cineva special. Această întâlnire vă bulversează existenţa, însă cel puţin nu veţi mai fi singur. Traversaţi o perioadă mai dificilă, în care vă preocupă situaţia financiară. Reuşiţi, totuşi, să vă păstraţi optimismul.

Capricorn

În cadrul unei ieşiri, aţi putea cunoaşte pe cineva deosebit. Nu este exclus să înceapă o frumoasă idilă. Dacă simţiţi nevoia să aveţi grijă de persoanele dragi, fiţi atenţi la cum abordaţi lucrurile. Asiguraţi-vă că arătaţi respect faţă de calităţile şi aptitudinile acestor persoane. Este o perioadă bună pentru activităţi financiare şi ar fi bine dacă aţi profita de toate oportunităţile.

Vărsător

Vă simţiţi în stare să vă asumaţi riscurile unei iniţiative importante. Lansaţi-vă cu încredere şi nu uitaţi să colaboraţi cu cei care au experienţă în domeniu. Sunteţi obosit şi petreceţi mai mult timp decât de obicei rezolvând probleme cărora altădată le acordaţi puţină atenţie. Profitaţi de tot ce vă oferă viaţa, chiar dacă unele ocazii sunt experienţe egoiste, care îi rănesc pe cei dragi.

Peşti

Se ivesc unele ocazii de a face bani, însă nu toate aceste oportunităţi merită atenţia. Dacă trebuie să investiţi financiar, luaţi-vă toate măsurile de precauţie. În familie apar câteva discuţii din cauza unor dezacorduri lipsite de importanţă. În timpul liber e posibil să participaţi la câteva reuniuni, unde veţi întâlni oameni de calitate. Tendinţa de a cumpăra mult vă poate deregla puţin bugetul.