Gugulania, ţara de la poalele Muntelui Sacru


Ţara Gugulanilor este arealul spiritual-geografic din Banatul Montan care s-a născut pe Vârful Gugu, cel mai înalt pisc din Munţii Godeanu, în apropierea Masivului Retezat, are o altitudine de 2.291 metri şi reprezintă locul unde era sanctuarul lui Zamolxis, zeul suprem al dacilor.

Numele de „gugulan” derivă de la toponimul „gugu”, ca masiv de munte sub formă de con, aşa cum este şi „clăbăţul” oamenilor bătrâni din această zonă, ca semn distinctiv că sunt de cea mai autentică origine dacică. Gugulanii sunt făloşi” şi au obiceiuri neschimbate şi păstrate imaculate de sute de ani.

Ţara Gugulanilor se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de kilometri pătraţi, în întregime pe teritoriul judeţului Caraş-Severin.

Demografic, zona are o populaţie de peste 60.000 de locuitori, cuprinzând municipiul Caransebeş, oraşul Oţelu Roşu, 13 comune, respectiv Armeniş, Băuţar, Bolvaşniţa, Buchin, Bucoşniţa, Glimboca, Marga, Obreja, Rusca Montană, Slatina-Timiş, Teregova, Turnu Ruieni şi Zăvoi, dar şi satele aferente.

Vasi POPESCU