Mânăstirea Piatra Scrisă este o mânăstire ortodoxă, localizată în comuna Armeniş. Hramul acestui sfânt lăcaş de rugăciune este „Duminica Tuturor Sfinţilor”, prima duminică după Rusalii. Smerită şi mai puţin cunoscută, mânăstirea este înfrumuseţată cu o viaţă de obşte. Călugării oferă cazare pelerinilor, însă în limita locurilor existente; momentan, doar opt paturi sunt disponibile.
La o distanţă de 25 de kilometri de Caransebeş, spre Orşova, unde şoseaua se întâlneşte cu apele Timişului, în strâmtoarea peste care arcuieşte podul de cale ferată, stă de veghe Schitul Piatra Scrisă, cu clopotniţa şi clădirea pentru vieţuitori.
Mânăstirea Piatra Scrisă – tradiţii locale
Schitul Piatra Scrisă, astăzi mânăstire, a luat fiinţă pe un loc rânduit de Dumnezeu. Tradiţia locală leagă începuturile acestei mânăstiri de găsirea unei icoane zugrăvite pe stâncă. Icoana cu Sfânta Treime, putând fi văzută şi astăzi pe stânca negricioasă, a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeşul de Orşova.
Prezenţa icoanei pe peretele de stâncă a dus la devierea ieşirii tunelului feroviar cu câţiva metri mai spre vest de icoană. Reacţia credincioşilor l-a convins pe inginerul Mihlheisen, conducătorul lucrărilor, să schimbe calculele, deviind ieşirea tunelului spre Armeniş, la câţiva metri înspre apus de icoană.
Este foarte semnificativă o relatare a primarului de atunci al Armenişului, Grigorie Dragomir: „Noi şi mai ales răposatul preot Ilie Sârbu i-am răspuns că acea icoană şi acel loc pentru noi şi pentru toţi trecătorii de lege românească sunt sfinte şi că nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi a ne face sfânta cruce. Cine a fi zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi imprejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină. Genunchiul de oameni de astăzi şi părinţii noştri s-au pomenit cu sfânta icoană la loc, unde este acum. Poporul nostru ştie să spună predanii. Noi însă nu ştim nimic mai ales de cum ştie poporul. După ce am spus acestea domnului ober-inginer Mihlheisen, a luat în considerare rugarea noastră, căci la croire a încovoiat tunelul aşa, că iese spre Armeniş cu 4-5 metri spre apus de icoană, ceea ce se vede şi azi”.
Cei care călătoresc cu trenul înspre Armeniş, uşor pot observa că în tunel calea ferată face o mică cotitură spre dreapta la ieşire spre Armeniş. Aceasta este ceea ce se ştie, în general, despre modul cum a apărut icoana Sfintei Treimi în locul în care de atunci a fost numit Piatra Scrisă.
Mai există însă şi alte tradiţii, care nu ne spun că icoana aceasta ar avea origine miraculoasă, nefiind zugravită de mână omenească, dar arată că Dumnezeu intervine în viaţa omului, mai simţit în momente dificile, şi că adevăratul credincios trebuie să-I mulţumească atunci când primeşte ajutor.
Astfel, se spune că un conducător de oaste creştin, urmărit de otomani, a căzut cu cal cu tot de pe coama unui deal până în râul Timiş, scăpând nevătămat. Drept mulţumire, el a dat poruncă să se zugrăvească pe stâncă Sfânta Treime.
O altă tradiţie spune că, mergând nişte călători din Muntenia cu trăsura pe drum, la un moment dat caii s-au speriat, au început să alerge fără control, şi tocmai când oamenii se aşteptau să se prăbuşească în râu, trăsura s-a înţepenit într-o stâncă, chiar în locul care mai târziu s-a numit Piatra Scrisă, dar călătorii au scăpat teferi şi, întru pomenirea întâmplării şi preamărirea lui Dumnezeu, ei au pus să se facă icoana.
Se mai spune că un neguţător de vite a fost surprins tocmai în Duminica Tuturor Sfinţilor de o furtună puternică, iar un fulger a despicat stânca sub care se adăpostise, dar prin minune dumnezeiască el nu a păţit nimic. Preotul din sat l-a sfătuit să zugrăvească icoana Sfintei Treimi, căci Dumnezeirea întreagă l-a salvat din primejdie, împreună cu cetele tuturor sfinţilor care se pomeneau în acea zi.
Dacă aceste tradiţii vorbesc despre recunoştinţa oamenilor pentru că au scăpat de o primejdie, iată că altă variantă aminteşte de necesitatea credinciosului de a aduce jertfă lui Dumnezeu chiar atunci când i se întâmplă o tragedie.
Se spune că fiul meşterului care ridica biserica din Armeniş a vrut neapărat să pună el crucea pe vârful turnului, dar, deşi tatăl său, la început, nu l-a lăsat, în final băiatul s-a urcat, însă a ameţit, a căzut şi a murit, iar întru iertarea păcatelor sale meşterul a lăsat să se zugrăvească icoana de la Piatra Scrisă.
Nu este exclusă nici părerea ca în veacurile trecute în această mică peşteră să fi vieţuit vreun pustnic. Tot ce s-a amintit până acum sunt tradiţii orale, care, prin înseşi varietatea lor, nu pot fi luate ca dovezi istorice. Ele vorbesc însă despre relaţia activă pe care creştinul trebuie să o aibă cu Dumnezeu, relaţie care nu e bine să se limiteze doar la gânduri sau cuvinte, ci să treacă şi la fapte.
Mânăstirea Piatra Scrisă – scurt istoric
Prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. Probabil că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului. Icoana a fost restaurată în anul 1822, de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş.
În anul 1929, Vasile Dragomir din Slatina Mică, împreună cu soţia sa Ana au ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice, care a decedat. Dimensiunile ei în exterior sunt de 8 metri lungime şi 4 înălţime, iar în interior de 3,5 metri lungime, 3 lăţime şi 3,50 metri înălţime.
În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a construit o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă, şi astfel a apărut o mică aşezare monahală, numită Schitul Piatra Scrisă.
Odată cu numirea ca stareţ a Prea Cuviosului Părinte Hristofor Bucur, licenţiat al Facultăţii de Mecanică din Sibiu şi al Facultăţii de Teologie din Sibiu, a început o perioadă nouă în istoria schitului. Poziţionarea sa la marginea Drumului european, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc, a făcut ca, la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur, să se amenajeze, pe dealul din vecinătatea schitului, un nou corp monahal şi o biserică, reprezentative pentru aceste locuri.
Parintele, împreună cu obştea, cu sprijinul material şi financiar al unor oameni de bună-credinţă, au dat o nouă înfăţişare acestei aşezări monahale.
Noua biserică a mânăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, la hramul aşezământului mânăstiresc.
Sursa: CREŞTINORTODOX.RO