Gugulani în Casa cântecului


De peste 10 ani, la TVR Timișoara Cântecul este la el acasă”, Felicia Stoian și Tiberiu Ceia intrând în fiecare seară de vineri în direct cu telespectatorii și dăruindu-le acestora cântece ştiute sau mai puţin cunoscute, cu interpreți mai vechi, consacraţi, ori mai noi. Vineri, 12 mai, au fost în studioul TVR Timișoara strănepoții marelui trompetist Sandu Florea din Armeniș – Florea-Ion Sandu (saxofon) și Cătălin-Ion Sandu (trompetă) –, însoțiți de doi colegi, Alexandru Derlean (taragot), din Caransebeș, și Nicu Adrian-Jiva (acordeon), din Armeniș. Ei au cântat împreună cu tânăra solistă vocală Ana-Teodora Anuțoiu, din zona Pădurenilor, Olivia Cotocea Cotuna, din Brusturi – Arad, și cu veșnic tânărul Ștefan Isac, care în 16 mai a împlinit 71 de ani de viaţă şi cinci decenii de cântec. Ei au cântat pe un frumos și inedit fond coregrafic asigurat de Ansamblul Armenișana” din Armeniș, coregraf veteranul Dumitru Dragomir, care, pe această cale, aduce mulțumiri primarului din Armeniș, Ioan-Cristian Vela, ing. Ghiță Lăzărescu din Teregova și Ioan Vetreș din Armeniș, care au sprijinit și susținut deplasarea Ansamblului la Timișoara. (S. Berger)