De acum încolo, din pieptul tău voi scoate bobul de fulg şi de fulger alb şi-l mut în inima pe care o iubesc. Şi, uneori, cred că bate în ritmul celor cinci petale, pentru mine. Norocul meu şi-al altora, al nostru, poate al tuturora, e că primăvara, venită pe neaşteptate, ne vinde sprânceana pe două flori de iarnă.
De atâtea ori, vorba marelui poet, aud ploaia, aud cum se deschide poarta spre clopoţeii zorilor, aud cum crapă coaja mesteacănului şi văd cum se despică negara crengii de cireş.
De-atâtea ori, când vine primăvara şi întunericul serilor ei, mă simt că sunt de stuf, că sunt de albastru, că sunt de salcie, că sunt de plop şi de flacără besmetică.
Domnişoară Primăvară, îţi sărut genunchiul de zarzăr! Şi iartă-mă că, prin iunie, sunt vişin.
Doinel PUIU-MĂRGINEANU