Francezi pe Valea Timişului


O delegaţie franceză condusă de Jean-Pierre Roche, vicepreşedintele Consiliului General al Departamentului Ain şi primar al localităţii Montrevel-en-Bresse, din care au mai făcut parte Christiane Colas, primarul localităţii Confrançon şi vicepreşedinte al Comunităţii Comunelor, Pascale Tolfa, viceprimarul localităţii Marsonnas, Jocelyne Wlassewitch, preşedintele Asociaţiei Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse, şi Annie Mignot, responsabil de schimburile cu România, din cadrul aceleiaşi Asociaţii, s-a întâlnit joi, 10 ianuarie, la Palatul Administrativ din Reşiţa, cu cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova. La discuţii a participat şi primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, care, de fapt, a şi lansat oaspeţilor francezi invitaţia de a ne vizita judeţul. Această acţiune se înscrie într-un proiect mai larg de schimburi culturale, derulat între Primăria comunei Constantin Daicoviciu şi localitatea Montrevel-en-Bresse. În fiecare an, alternativ, elevi din localitatea cărăşeană petrec un stagiu de zece zile la familii din Franţa şi sunt, la rândul lor, gazde pentru elevii francezi. În baza acestei bune colaborări, în Maciova, sat aparţinător comunei Constantin Daicoviciu, au fost puse bazele unui Centru multifuncţional, care, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost dotat cu mobilier nou, donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse.
În cadrul discuţiilor purtate joi, ambele delegaţii au subliniat importanţa păstrării bunelor relaţii de colaborare, Ionesie Ghiorghioni exprimându-şi dorinţa ca proiecte de acest gen să fie demarate şi cu alte comunităţi din Caraş-Severin.
Vineri, delegaţia din Montrevel-en-Bresse s-a deplasat la Zăgujeni, unde gazdele au pregătit expoziţii cu desenele mai multor elevi şi au susţinut un scurt spectacol cu cântece şi poezii în limba franceză. Apoi, oaspeţii din Montrevel-en-Bresse au vizitat comuna Sacu. Ei au fost invitaţi la Şcoala cu clasele I-VIII din comună, acolo unde au vizitat  expoziţia de desene ale copiilor francezi aparţinând claselor profesorilor Jean Luc Verne şi Elisabeth Leroux, desene expuse la unitatea de învăţământ de la Sacu. În cadrul acestui proiect comun, 15 elevi  din  Şcoala gimnazială Sacu, sub coordonarea dnei prof. Hildegardth Cornean, au expuse o serie de desene  la Primăria din Montrevel-en-Bresse. La ora 11.30, delegaţia franceză a asistat la o lecţie de Limbă şi civilizaţie franceză, susţinută de 12 elevi ai Cercului de franceză coordonat de prof. Petru Băloni şi susţinut de Biblioteca Comunală „Timotei Popovici”, din Sacu.  După terminarea lecţiei, delegaţia franceză a fost oaspetele Centrului pentru Persoane Vârstnice Sacu, condus de Iosif Gherghinuţă, instituţie unde s-au purtat discuţii privind posibilitatea realizării unor proiecte comune. La finalul vizitei, primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, i-a însoţit pe francezi la sediul Primăriei Sacu, unde a avut loc un schimb de impresii privind dezvoltarea relaţiilor dintre cele două comunităţi.
Tot vineri, oaspeţii francezi au vizitat Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Caransebeş, iar sâmbătă, la Centrul multifuncţional din satul Maciova a fost adus mobilierul donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse, prilej pentru punerea în scenă a unei piese de teatru şi pentru susţinerea unui concert pregătit de Biserica baptistă din localitate.

Bogdan NAUM