Florin Bojin s-a întors la comanda Poliţiei locale


Începând de joi, 15 noiembrie, fostul şef al Poliţiei Locale Caransebeş, Florin Bojin, s-a întors pe vechea funcţie. El a fost suspendat în urmă cu trei ani, perioadă în care a activat ca director al Ansamblului „Doina Banatului”, iar interimatul la conducerea serviciului a fost asigurat de Irina Manole, Mihai Vasilescu şi Manole Dumbravă, acesta fiind ultimul care a ocupat această funcţie.

Tot începând de joi, Dumbravă a revenit pe fostul său post, acela de consilier în cadrul Aparatului de specialitate al primarului. (B. Naum)